Alar Karis: Suntem absolut hotărâţi să continuăm cu sancţiunile împotriva Rusiei, să le suplimentăm

6 luni în urmă 257

Preşedintele Alar Karis, menţionând că ţara sa este de acord că este nevoie de mai multe acţiuni pe Flancul estic, având în vedere comportamentul agresiv al Rusiei.

Estonia şi România au relaţii de cooperare şi parteneriat în cadrul NATO şi lucrează împreună pentru realizarea obiectivelor comune de apărare a Europei, a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, preşedintele Alar Karis, menţionând că ţara sa este de acord că este nevoie de mai multe acţiuni pe Flancul estic, având în vedere comportamentul "agresiv" al Rusiei.

"Mă bucur să mă aflu aici, la Bucureşti. Aş fi sperat să ne vedem în alt context, dar iată că este important ca doi aliaţi NATO şi membrii UE să stea uniţi alături pentru Ucraina. Am sărbătorit anul trecut 100 ani de relaţii diplomatice între România şi Estonia. Cooperarea noastră este o poveste de succes şi la fel va fi şi pe viitor", a afirmat Karis, după convorbirile cu preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Estoniei a menţionat că este necesară adaptarea prezenţei militare înaintate pentru apărare, adăugând că acest lucru înseamnă că NATO trebuie să aibă capabilităţi prezente pentru a nu oferi Rusiei nicio posibilitate să avanseze pe Flancul estic.
"Estonia şi România au relaţii de cooperare şi parteneriat în cadrul NATO şi lucrăm împreună pentru realizarea acestor obiective comune de apărare a Europei şi avem acelaşi provocări cu care ne confruntăm. Situaţia de securitate în Europa s-a schimbat radical, ceea ce adus la o prezenţă mai consolidată a aliaţilor NATO pe Flancul estic. Aceasta transmite un mesaj ferm agresorului. Aş dori să dau timpul înapoi, dar, din păcate, aceasta nu se poate. Suntem de acord că este nevoie de acţiuni mai multe pe acest Flanc estic. Dat fiind comportamentul agresiv al Rusiei şi prezenţa militară în Belarus, trebuie să adaptăm prezenţa militară înaintată pentru apărare, ceea ce înseamnă că NATO trebuie să aibă capabilităţi prezente pentru a nu oferi Rusiei nicio posibilitate să avanseze pe Flancul estic. NATO trebuie să vină cu un răspuns credibil şi sperăm că va face acest lucru la summitul viitor", a transmis Alar Karis.
Potrivit acestuia, Estonia este hotărâtă să se aplice în continuare sancţiuni Rusiei. 
"Există acest pachet de sancţiuni impuse Rusiei pentru a plăti preţul agresiunilor comise. Noi suntem absolut hotărâţi să continuăm cu aceste sancţiuni, să le suplimentăm. Ştim că acestea au un efect şi acesta este extrem de dureros", a adăugat preşedintele Karis.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe