În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în 20 localități din 13 județe (AB, BV, CS, CT, CV, GR, HR, MM, MS, PH, SB, SV și TM) și municipiul București, pentru degajarea a 24 copaci și 2 stâlpi de electricitate, precum și pentru degajarea a 3 elemente de construcție (acoperișuri de bloc), fiind avariate 11 autovehicule și 1 imobil.
În prezent nu sunt semnalate persoane blocate sau urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor hidrometeorologice.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, se înregistrează avarii în 10 localități din județele Alba și Caraș-Severin, însumând un număr de aproximativ 4.000 de consumatori finali nealimentați. Echipaje specializate se află în teren pentru remedierea situațiilor semnalate.
153 de autori de infracțiuni prinși în flagrant
Peste 3.800 de evenimente la care au intervenit angajații MAI
78 de persoane pentru care s-au dispus măsuri preventive
Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne:
prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel; creșterea gradului de siguranță rutieră; acordarea asistenței medicale de urgență; supravegherea și controlul frontierei de stat.Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 3.828 de evenimente:
ordine publică: 2.438 situații de urgență: 1.390Ordine și siguranță publică
Posibile infracțiuni semnalate: 776 Autori de infracțiuni prinși în flagrant: 153 care au săvârșit 140 de fapte penale Persoane urmărite depistate: 30 Persoane pentru care s-au dispus măsuri preventive: 78Intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați.
Eforturile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenții, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.
Verificări cu aplicația eDAC
În ultimele 24 de ore, 30.650 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Alerte semnalate de eDAC: 32
Câteva exemple:
Persoane urmărite: 1 Persoane căutate: 1 Persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară: 2 Obiecte căutate: 2Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 349 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
Exemple:
Conducerea sub influența alcoolului: 23 Conducerea sub influența substanțelor interzise/drogurilor: 5De asemenea, au fost depistate în trafic 3 persoane care nu dețineau permis de conducere.
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 285 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 285 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
3.420 de polițiști de frontieră au acționat cu 903 mijloace de mobilitate, din care 2.022 la supravegherea frontierei și 1.275 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere.
Astfel, au fost supuse controalelor, pe sensul de intrare în țară:
55.361 de persoane 24.273 de mijloace de transportPe sensul de ieșire din țară, au fost controlate:
61.874 de persoane 24.818 mijloace de transportÎn urma controalelor efectuate au rezultat:
cetățeni străini respinși la intrare: 17 cetățeni respinși la ieșire: 9Au fost reținute în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 176.852 de lei.
Au fost constatate 57 de infracțiuni, din care 18 la controlul frontierei și 39 în zona de frontieră.
S-au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.810 lei.
Concluzie: Activitatea la frontiere a fost intensă, cu un număr mare de persoane și vehicule controlate, contribuind la securitatea națională și protejarea graniței externe a Uniunii Europene.
Misiuni de asistență medicală: 1.097 Misiuni de stingere incendii: 48 Misiuni de descarcerare: 4 Persoane salvate: 8Concluzie: Intervențiile rapide ale pompierilor și salvatorilor au prevenit tragedii și au salvat vieți.
3 aeronave au fost ridicate de la sol, pentru:
misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D; zboruri de instrucție și de verificare aeronave; misiuni supravechere frontieră; misiuni de monitorizare a traficului rutier.Misiunile aero-medicale și de supraveghere au jucat un rol important în răspunsul rapid la urgențe. În urma acestor misiuni au fost salvate 3 persoane.
Cetățeni străini depistați cu ședere ilegală: 28 Permise de ședere pentru protecția temporară: 938, din care 137 în ultimele 24 de ore Grad total de ocupare al centrelor de cazare IGI: 17%Servicii publice pentru cetățeni
Au fost eliberate 3.502 permise de conducere și au fost înmatriculate 6.180 de vehicule.
De asemenea, 3.437 de persoane au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere:
– 2.792 la proba teoretică
– 645 la proba practică
Reamintim că cetățenii pot obține on-line cazierul judiciar și istoricul sancțiunilor rutiere, iar programarea pentru obținerea permiselor, înmatricularea de autovehicule și pentru eliberarea pașapoartelor se poate realiza on-line.
*
**
Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.
Alte articole: