Apele Române: Să folosim rațional resursele de apă

2 luni în urmă 95

Administrația Națională Apele Române amintește populației că este nevoie să folosească rațional resursele de apă astfel încât acestea să fie suficiente pentru toți beneficiarii.

Administrația Națională „Apele Române” amintește populației că este nevoie „să folosească” rațional resursele de apă astfel încât acestea să fie suficiente pentru toți beneficiarii.

Conform Administrației Naționale ”Apele Române”, la această oră volumele de apă din principalele lacuri de acumulare asigură necesarul de apă brut pentru toți beneficiarii care se alimentează în regim centralizat din sursa de apă de suprafață. În principalele 40 de lacuri, este disponibil astăzi un volum de apă de 3,35 miliarde de mc de apă, iar coeficientul de umplere este de 77,36%, în scădere față de perioada anterioară.

Având în vedere prognoza INHGA cu privire la evoluția debitelor Dunării și a râurilor interioare pentru luna iulie, debitele Dunării în secțiunea Baziaș vor ajunge până la valoarea de 2150 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii iulie (5350 mc/s) și cu un aport scăzut al debitelor afluente medii lunare în lacurile interioare ale României. Pe toată perioada intervalului de prognoză, pe tot sectorul aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere, spune Administrația Națională „Apele Române”.

Instituția estimează că, la sfârșitul lunii iulie, în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populație, industrii și producția de energie electrică pentru Sistemul Energetic Național va menține un coeficient de umplere de peste 70%. În acest moment, pentru Centrala Nucleară (CNE) Cernavodă există o rezervă de nivel de cca 80 (cm) suficientă pentru funcționarea CNE.

345 de localități din 11 județe cu fântâni secate parțial
Conform Administrației Naționale „Apele Române” situația alimentării cu apă la această oră este următoarea:

În ceea ce privește situația alimentărilor cu apă în regim centralizat (aparținând operatorilor de apă-canal), 214 localități din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Sibiu, Hunedoara, Ilfov, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița, Dolj și Bihor (17 județe) funcționează în regim restricționat.

Restricțiile au fost impuse de operatorul de apă în scopul refacerii rezervei, deoarece consumul a crescut foarte mult și apa din sursă nu mai ajunge să umple rezervoarele de înmagazinare.

Aceeași situație, de creștere a consumului prin utilizarea apei din rețea pentru udarea terenurilor agricole, a condus la instituirea restricțiilor în localitățile din județele sus-menționate.

În ceea ce privește sistemele de alimentare cu apă centralizate din județele Bacău, Neamț și Vrancea, acestea au sursă de apă subterană din foraje sau drenuri, iar restricțiile sunt determinate de creșterea consumului de apă pentru irigații, precizează ANAR.

În 345 de localități din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Hunedoara, Sălaj (11 județe) sunt fântâni secate parțial, unde autoritățile locale și Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență iau măsuri de transport a necesarului de apă sau măsuri de denisipare/decolmatare a puțurilor.

Din cele 80 de secțiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 19 sectiuni s-au înregistrat debite sub cel minim necesar pentru satisfacerea cerințelor sub aspect cantitativ, în bazinele Someș-Tisa, Banat, Olt și în special în bazinul hidrografic Siret și Prut-Bârlad. În afara secțiunilor de monitorizare a secetei, în secțiunile a 20 stații hidrometrice din râuri, sunt secate (Somes-Tisa 4, Crisuri 8, Siret 2, Prut 6), mai spune instituția.

Mic ghid de economisire a apei
Administrația Națională „Apele Române” face "apel la calm și responsabilitate" către populație și spun că la această oră nu se pune problema lipsei de apă pentru sistemele de alimentare centralizate din marile orașe.

"Cu toate acestea, să nu uităm că apa este o resursă naturală limitată", spune instituția, care transmite și un "mic ghid de economisire a apei":

Verificarea periodică a instalației de apă din locuință, a vaselor de toaletă și a oricăror altor mijloace de consum apă astfel încât să fie în stare bună de funcționare, iar dacă se constată defecțiuni să fie reparate în regim de urgență; Folosirea rațională a apei la baie și bucătărie, fără a lăsa robinetul să curgă nejustificat (fără a face operațiuni de spălare); Folosirea, pe cât posibil, a fântânilor pentru udarea grădinilor sau folosirea unui sistem de irigare care minimizează consumul de apă (ex: prin picurare); Refolosirea apei în care se spală legumele și fructele pentru udarea plantelor; Întreținerea permanentă a piscinelor pe tot sezonul de vară pentru evitarea golirii și reumplerii acestora; Montarea economizoarelor de apă la robinete; Utilizarea mașinilor de spălat (rufe și vase) în perioadele din zi când este consum mic de apă; Folosirea/înmagazinarea apei din precipitații; Adâncirea/denisiparea fântânilor/forajelor.

Echipele Administrației Naționale „Apele Române” vor continua monitorizarea tuturor  sistemelor centralizate și descentralizate de alimentare cu apă autorizate din punct de vedere al gospodăririi apelor, asigurând în același timp gestionarea eficientă a necesarului de apă pentru toți beneficiarii în regim centralizat.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe