[Check against delivery]
Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului: Bună ziua și bun găsit la sesiunea de informare de la finalul ședinței de Guvern de astăzi, joi, 8 februarie. Vreau să punctez câteva măsuri luate astăzi de Executiv, înainte de a vă sta la dispoziție prin comunicatul de presă obișnuit al nostru și prin răspunsul la întrebările pe care doriți să mi le adresați.
Așadar, încep cu un pachet de măsuri pentru susținerea fermierilor și sectorului agricol, cu două noi soluții care vin în sprijinul celor din domeniu. La propunerea Ministerului Agriculturii, Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat ”Creditul Fermierului”, un program de sprijinire a accesului la finanțare a întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare. Valoarea totală a ajutorului de stat acordat este de aproximativ 164 de milioane de euro. Ajutorul de stat se acordă sub formă de grant, care acoperă componenta de dobândă a creditelor, reprezentând partea de ROBOR la trei luni luată ca referință când se acordă un astfel de credit, acordată pe un interval de maximum 60 de luni, adică de cinci ani. Acest ajutor nu va depăși rata dobânzii, astfel încât creditorul, care poate accesa cel mult 280.000 credite va plăti eventual acel 1,5%, marja pe care banca are dreptul să o adauge peste cota de ROBOR la trei luni când negociază un credit. Aceasta este prima măsură. A doua modalitate de sprijin pentru agricultori, decisă astăzi de către Executiv, constă în decontarea a jumătate din cheltuielile cu energia electrică pentru irigații. Și această măsură se adresează fermierilor beneficiari ai infrastructurii secundare de irigații și a sistemelor locale de irigații. Prin aprobarea acestei hotărâri de Guvern, s-a stabilit modalitatea de decontare a cheltuielilor în cotă de până la 50% pentru consumul de energie electrică necesară funcționării echipamentelor pentru irigație, iar aceste fonduri se suportă de la bugetul de stat. Această soluție de decontare a unei părți semnificative din cheltuielile cu irigațiile făcute anul trecut de fermieri are, evident, în vedere redresarea economică a producătorilor ca urmare a pagubelor provocate de secetă. Tot legat de secetă, însă - este vorba despre sezonul de vară 2022 - România va beneficia de 34 de milioane de euro, sprijin din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Banii au fost deja virați în luna decembrie a anului trecut - 2023 - și țara noastră are 18 luni la dispoziție pentru implementarea acestui ajutor de stat.
Rămânem, cumva, tot în zona verde, pentru că vreau să punctez un alt instrument făcut disponibil de către Executiv printr-o decizie luată astăzi privind cadrul general de obligațiuni destinate protejării mediului înconjurător și combaterii schimbărilor climatice. Acest cadru general de obligațiuni destinate protejării mediului înconjurător și schimbărilor climatice a fost aprobat prin hotărâre de Guvern. Astfel, vom ajuta la finanțarea Agendei Verzi a României, prin atragerea de investitori interesați de proiecte de protecție a mediului. Obligațiunile verzi reprezintă un instrument eficient de canalizare a finanțării către proiecte cu beneficii clare pentru mediu. Menționez câteva domenii care ar putea beneficia de aceste obligațiuni verzi: producția de energie regenerabilă, eficientizarea energetică a clădirilor, prevenirea și controlul poluării, transportul curat, gestionarea sustenabilă a apei și a apelor uzate, adaptarea la schimbările climatice, clădiri verzi și gestionarea durabilă din punct de vedere ecologic a resurselor naturale și a utilizării terenurilor. Iar printre proiectele concrete care ar putea beneficia de aceste obligațiuni se numără dezvoltarea rețelei de transport cu metroul din București și Cluj-Napoca, electrificarea căii ferate pe porțiuni, mai ales în cele urbane, cu peste 50.000 de locuitori, apărarea împotriva inundațiilor și altele asemenea. Acest cadru legislativ este în concordanță cu cele mai bune practici internaționale, este aliniat principiilor obligațiunilor verzi ale Asociației Internaționale a Piețelor de Capital și, de asemenea, este aliniată cu angajamentul României față de Acordul de la Paris, cu prioritățile de mediu și cu realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU.
Acestea sunt câteva decizii luate astăzi de Executiv pe care am vrut să le punctez proactiv în fața dumneavoastră. Vă stau la dispoziție pentru alte precizări. Vă rog!
Reporter: Bună ziua! Domnule purtător de cuvânt al Guvernului, vă rog să ne spuneți, cu Roșia Montană, dacă ne putem aștepta mâine la o decizie, când este termenul și dacă ați primit ceva noutăți pe această speță?
Mihai Constantin: Da, este un subiect de mare interes public care, mă hazardez să spun, ne-a luat cumva prin surprindere pe mai mulți dintre noi, deși o estimare a deciziei pe care o așteptăm era încă de anul trecut și, într-adevăr, e posibil să avem ceva până în 10 februarie; 10 februarie, fiind sâmbătă, bănuiesc că mâine putem afla, dacă e, pentru că este vineri, 9 februarie, dar, de asemenea, o marjă lărgită a comunicării acelei decizii ar putea să se extindă până în luna martie. Guvernul este pregătit să primească această decizie în mod oficial, când va decide Curtea de Arbitraj să o comunice. În legătură cu asta, dar aș pune în context întrebarea dumneavoastră şi cu un următorul litigiu, foarte asemănător care ne așteaptă, cel legat de Pfizer și de dozele de vaccin, vă pot spune că prin ordonanța de urgență, astăzi, s-a constituit la nivel guvernamental, la nivel de Minister de Finanțe și la nivel de Secretariat General al Guvernului un nucleu format din 15 persoane, juriști. Aceștia vor trebui să gestioneze toate informațiile pe care le pot avea alte ministere sau entități ale statului cu privire la litigiile în desfășurare sau în viitor ale statului român, similare cu Roșia Montană sau Pfizer și acest nucleu constituit, astăzi, pe baza unui fundament legislativ preexistent, prin care Ministerul Finanțelor oricum avea responsabilități de gestionare a acestor litigii, va aduce la zi informațiile la nivel guvernamental. Ca să revin la întrebarea dumneavoastră, este posibil, l-am auzit pe premier spunând și presupun că are informații la prima mână și la cel mai înalt nivel. E posibil să avem o decizie comunicată mâine, este posibil să fie la o altă dată.
Reporter: De unde sunt cei 15 juriști? Știu că, prin ordonanță se propunea să fie undeva la zece persoane, ale căror salarii urmau să fie majorate cu 50% peste...
Mihai Constantin: Da, zece persoane sunt din structura Ministerului de Finanțe. Ei, de fapt, există, sunt cei zece juriști care se ocupau până acum de coordonarea internă a acestor litigii, pentru că, trebuie spus, pentru cele mai multe dintre ele se apelează de către România la consultanță juridică externă, se angajează societăți juridice care au expertiză pe spețele în cauză. Deci este vorba despre acei zece juriști din cadrul Ministerului de Finanțe care beneficiază, după cum ați precizat, și de o majorare salarială pentru o compensare a efortului suplimentar și pentru o stimulare profesională, la care se adaugă cinci angajați juriști, de asemenea, din cadrul Secretariatului general al Guvernului.
Reporter: Şi vor avea salariile majorate.
Mihai Constantin: De asemenea, da, și cei cinci de la Secretariatul General beneficiază de stimulentul acesta.
Reporter: Tot cu 50%?
Mihai Constantin: Da.
Reporter: Mulţumesc!
Reporter: Bună ziua! Vreau să vă întreb despre situația de acum din Republica Democrată Congo, au apărut informații că trei români ar fi dați ca fiind decedați. Dacă ne puteți spune ce informații aveți și dacă premierul a fost informat în acest sens?
Mihai Constantin: Nu mă îndoiesc că premierul știe despre acest lucru. Am încercat să mă informez și eu, anticipând cumva interesul dumneavoastră și al publicului pentru această speță şi ce vă pot spune este că, din surse deschise, este vorba despre cetățeni români care însă se aflau în Republica Congo în baza unor angajamente comerciale private și atunci statul român, în afară de, presupun eu, de o consultanță consulară normală, nu este implicat în niciun fel în acest caz.
Reporter: Bună ziua! Vreau să vă întreb dacă astăzi, în cadrul ședinței de guvern, a fost stabilit un calendar pentru eliminarea acelei contribuții de 10% pusă pe concediile medicale de la 1 ianuarie?
Mihai Constantin: Este posibil să se întâmple chiar în viitoarea ședință de guvern, responsabil fiind Ministerul Finanțelor pentru această speță. Decizia este luată, a fost comunicată în spațiul public, este și oportună, după cum s-a precizat deja. Și, dacă nu mă înșel, următoarea ședință de guvern va avea loc vinerea viitoare și este foarte probabil să avem decizia până atunci.
Reporter: Și în primă fază ar urma să fie scutiți doar pacienții oncologici și mamele gravide?
Mihai Constantin: Cu siguranță, aceste două categorii, însă se folosește deja termenul de boli cronice grave, care nu lasă alternativa unui concediu medical absolut justificat. E posibil, așadar, ca dincolo de sfera oncologică, să fie cuprinse și alte categorii. Dar în clipa aceasta, nu știu să vă precizez cu exactitate.
Reporter: M-aș fi întors puțin la procesul din dosarul Roșia Montană. În cazul în care România va pierde acest proces, cum va fi plătită suma de 2 miliarde de dolari?
Mihai Constantin: În primul rând, ați vehiculat o sumă care nu știm dacă se va regăsi sau nu în decizie. România, oficial, nu este informată despre valoarea despăgubirilor. După o astfel de decizie, cele două părți aflate în litigiu, cu decizia la mijloc a Curții de Arbitraj, vor stabili de comun acord un calendar de despăgubire.
Reporter: Voiam o completare la întrebarea colegei: dacă va exista o ședință specială de guvern după decizia Curții de Arbitraj?
Mihai Constantin: Ca să...?
Reporter: Să se stabilească pașii.
Mihai Constantin: Eu știu că există consultanță juridică care ne-a reprezentat până în această fază și, probabil, aceeași echipă care știe foarte bine speța va fi desemnată să negocieze. Nu-mi dau seama ce credeți dumneavoastră că ar trebui să se decidă în ședință de guvern.
Reporter: Inclusiv despăgubirile? Calendar, despăgubiri, în cazul în care va fi o decizie?
Mihai Constantin: Nu știu dacă va fi o ședință specială, dar dacă va fi nevoie de o decizie la nivelul Executivului, aceasta va fi fără îndoială luată. Acum, trebuie să vedem cu ce viteză, după ce vom fi informați oficial asupra decizie, vor avea loc discuțiile acelea bilaterale, după care totul, dacă trebuie declinat și în niște acte aprobate de către Executiv, acest lucru se va întâmpla.
Reporter: O ședință specială sau /.../?
Mihai Constantin: Da, da, da, sigur, dacă e nevoie, fără îndoială, va trece prin ședința de guvern. Vă mulțumesc foarte mult, vă stăm la dispoziție și, repet, împreună cu Direcția de presă, vom avea imediat un comunicat mai detaliat al deciziilor luate astăzi de către Executiv. Să ne revedem sănătoși./.../