Ciolacu: Românii, indiferent de zona în care locuiesc, au un singur Imn

4 luni în urmă 115

Românii, indiferent de zona în care locuiesc, au un singur Imn, ale cărui versuri reprezintă cea mai frumoasă reprezentare a sufletului românesc, afirmă preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Românii, indiferent de zona în care locuiesc, au un singur Imn, ale cărui versuri reprezintă cea mai frumoasă reprezentare a sufletului românesc, afirmă preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu.

"Imnul Naţional este cel mai puternic simbol al apartenenţei românilor la valorile naţionale. Versurile sale reprezintă liantul tuturor generaţiilor care au contribuit la construcţia României de astăzi. Imnul Naţional ne-a ţinut uniţi atât în momentele dificile ale naţiunii noastre, cât şi atunci când am celebrat reuşitele sportivilor sau olimpicilor noştri", a scris Ciolacu, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Ziua Imnului Naţional al României a fost proclamată prin Legea 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an pe 29 iulie. "Deşteaptă-te române!" a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureşanu.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe