Comandamentul Litoral 2024 gata de intervenții

5 luni în urmă 85

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat ”Comandamentul Sezon Estival 2024”.

În cadrul Comandamentului vor acționa echipe de control alcătuite din 40 de inspectori, organizate în cinci serii succesive de câte 2 săptămâni, pentru menținerea dezideratului  “0 toxiinfecții alimentare”.

Verificările vor fi realizate de medici veterinari, delegaţi din cadrul altor 10 Direcții Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) judeţene, care, în perioada cuprinsă între 25 iunie și 1 septembrie, vor acţiona, alături de colegii din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale din cadrul DSVSA Constanța.

Activitatea de control se va desfășura pe 6 zone de interes turistic si agrement de pe litoralul Mării Negre, începând cu localitatea Vadu, până în localitatea Vama Veche, astfel: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costinești, incluzând Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol și Mangalia.

Echipele de control vor avea sprijinul autolaboratorului și a Laboratorului sanitar veterinar si pentru siguranța alimentelor DSVSA Constanța. Se urmărește ca probele prelevate din materii prime, produse finite și testele de sanitație să fie analizate în cel mai scurt timp.

Zonele de agrement din județul Constanța prezintă o dinamică aparte în perioada sezonului estival, caracterizată de înființarea unui număr mare de unități de alimentație publică și unități de vânzare cu amănuntul, cu caracter temporar.

Pe toată perioada desfășurării activității Comandamentul Sezon Estival 2024, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor vor colabora și vor acționa împreună cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de inspecție și control.

Activitatea Comandamentului are scopul de a asigura, prin inspectorii oficiali, prin resurse logistice semnificative, evitarea apariției episoadelor de toxiinfecții alimentare și de a oferi un climat de siguranță alimentară turiștilor aflați în vacanță, pe litoralul Mării Negre.

Inspectorii și autolaboratorul își vor desfășura activitatea conform unui program prestabilit dar, vor prelua şi vor verifica şi sesizările primite din partea cetățenilor.

În acest sens, ANSVSA  pune la dispoziţia celor interesaţi numărul telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786/577007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor.

Acest număr va funcționa în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie.

Similare

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe