Continuă curățenia de primăvară în municipiul Constanța

7 luni în urmă 242

Zilnic, au loc activități de ecologizare pentru a avea un oraș curat, îngrijit și cu mai puțin praf.

Zilnic, au loc activități de ecologizare pentru a avea un oraș curat, îngrijit și cu mai puțin praf. Echipele municipalității, ale operatorului de salubrizare, precum și persoanele care beneficiază de venitul minim garantat sunt prezente în toate zonele rezidențiale pentru a efectua activități de igienizare: măturat manual și mecanizat, igienizare/ spălare trotuare și carosabil, curățat rigole și ridicat depozitări accidentale de deșeuri.

Totodată, se spală platformele pentru colectarea deșeurilor, mobilierul stradal și aparatele de la locurile de joacă pentru copii.
Conform normelor europene de igienă și sănătate publică, platformele de gunoi din fiecare cartier sunt spălate, igienizate și deratizate periodic.
După curățarea platformelor, personalul de specialitate amplasează momeli toxice pentru combaterea rozătoarelor pe care vă rugăm să nu le ridicați.

De îngrijire beneficiază și spațiile verzi.
Se grebelează frunzele și crengile uscate, se efectuează lucrări de cosit, se transportă resturile vegetale, sunt măturate aleile și se îngrijesc spațiile verzi.
Niciun cartier nu este omis fie că vorbim despre centrul orașului, periferie, zone publice, alei de promenadă, parcuri, piețe și alte zone de interes public.
De la începutul acestei săptămâni s-a acționat în: cartierul Medeea, Palas Brătianu, KM 4-5, KM 5, Inel 2, Coiciu, Poarta 6, Casa de Cultură, Far, Abator, Gară Tomis 2,Tomis Nord, Stațiunea Mamaia, Faleza Cazinoului.
Munca echipelor este de cele mai multe ori îngreunată de autoturismele staționate pe trotuare, fapt pentru care, reprezentanții autorităților locale, solicită să nu se parcheze în zonele în care se lucrează pentru a nu îngreuna accesul utilajelor.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe