David Popovici este campion mondial și la proba de 100 metri liber

1 săptămână în urmă 11

David Popovici, la doar 17 ani, a câștigat a doua medalie la Campionatele Mondiale de natație, în finala probei de 100 de metri liber.

Copilul minune al înotului mondial a ”recidivat” la Mondialele de la Budapesta. La 17 ani, David a devenit pentru a doua oară campion mondial, acum în proba probelor din înot, 100 m liber.

Românul a câștigat o cursă strânsă, în care nu a mai reușit timpul din semifinale. Totuși, cele 47 de secunde și 58 de sutimi au însemnat o nouă medalie de aur pentru super-campionul nostru.
Podiumul a fost completat de francezul Maxime Grousset (47.64) și de canadianul Liendo Edward (47.71).
Nu mă așteptam, dar am luptat și am fost pozitiv pe parcursul cursei. Cred că sunt mai mândru de medalia de la 200 de metri liber. E doar începutul, avem foarte mult de muncă în fața noastră”, a fost reacția scurtă a lui Popovici, la interviul acordat în limba engleză. 
Ulterior, în limba română, Popovici le-a transmis un mesaj spectatorilor români prezenți în sala de la Budapesta: „Vă iubesc pe toți și mulțumesc pentru că v-ați uitat”, a spus Popovici, care a fost ovaționat la scenă deschisă de cei din tribune.
David Popovici (CS Dinamo), debutant la Mondialele de seniori, a adus primele două titluri mondiale în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc. România mai are două medalii de aur, cucerite de Tamara Costache (50 m liber, 1986) şi Diana Mocanu (200 m spate, 2001). Bilanţul României la Mondiale este acum de patru medalii de aur, una de argint şi şase de bronz.
Robert Glinţă (25 ani), colegul său de la CS Dinamo, clasat pe ocupat locul 8 la 100 m spate, va evolua la 50 m spate, probă în care seriile şi semifinalele sunt programate pe 24 iunie, iar finala pe 25 iunie.
De-a lungul Campionatului Mondial de Natație un singur sportiv reușise să câștige probele de 100 și 200 m liber de la aceeași ediție.
Se întâmpla în urmă cu 49 de ani, iar cel care bifa această performanță se numește Jim Montgomery (SUA - are în prezent 67 de ani). Ediția din acel an a competiției a fost găzduită de Belgrad.

Citiți întregul articol