Destinația Mamaia Constanța, polul distracției de pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai și Paște

1 lună în urmă 18

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța îi invită atât pe turiști, cât și pe constănțeni, la un 1 Mai solar, plin de culoare.

Distracție, voie bună, prieteni și mult soare! Sunt câteva dintre ingredientele perfecte ale mini-vacanței de 1 Mai și Paște din acest an! Toate vor fi gustate de câțiva zeci de mii de turiști care sunt așteptați pe litoralul românesc în prima săptămână a lunii mai, o dată cu deschiderea sezonului estival! În acest an mini-vacanța de 1 Mai se continuă cu zilele libere ale vacanței dedicate Sărbătorilor Pascale.

6 zile și 6 nopți constănțenii, dar și turiștii vor avea parte de câteva seri incendiare, care le vor umple vacanța cu multă muzică bună!
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța îi invită atât pe turiști, cât și pe constănțeni, la un 1 Mai solar, plin de culoare.
Hotelurile și restaurantele din stațiunea Mamaia își vor deschide porțile pentru turiști. Se anunță vreme excelentă, perfectă pentru vacanța de primăvară! Ieșim în întâmpinarea tuturor cu o serie de concerte susținute de artiști îndrăgiți ai muzicii românești. Vă așteptăm pe toți la mare! Indiferent că alegeți stațiunea Mamaia sau orașul Constanța, polul distracției este aici!”, a declarat George Măndilă, Președinte Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța. 
Alături de plimbările pe plajă, deschiderea restaurantelor, hotelurilor și pub-urilor din stațiunea Mamaia și din orașul Constanța, zilele de vacanță la malul mării vor fi acompaniate de efecte de lumini, scenotehnică de excepție și acorduri muzicale pentru toate gusturile. 

Concertele vor începe în fiecare seară la ora 19.30, atât în stațiunea Mamaia cât și în orașul Constanța, după următorul program: 
Scena Piațeta Cazino – stațiunea Mamaia
- 1 mai – Lora; Mihai Mărgineanu
- 2 mai – Misha; Lidia Buble
- 3 mai – Bibi; Marius Mihalache & Alexandra Ungureanu
Scena Piața Ovidiu – orașul Constanța
- 4 mai –Țăndărică & invitații: Diana Bucșa, Fanfara Zece Prăjini, spectacol cu toace 
- 5 mai – Keo; Loren; Proconsul
- 6 mai – Edward Sanda; Holograf.
În afara concertelor din perioada 1-6 mai, dar și în restul lunii, destinația Mamaia Constanța își așteaptă turiștii și la Festival du Bonheur, în perioada 30 aprilie – 6 mai. Cel mai gustos festival, cu preparate delicioase, se va organiza la capătul stațiunii Mamaia – intrarea din zona Summerland. 
Totodată, Festivalul Sunwaves se va desfășura în stațiunea Mamaia în intervalul 1-7 mai 2024. “Sunwaves” este un festival de muzică electronică foarte apreciat și reunește artiști de renume din țară și din străinătate. Locația exactă a desfășurării evenimentului va fi anunțată în prealabil, de organizatori.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe