Elena Udrea, șase ani de detenție. Udrea a fost dată în urmărire generală

8 luni în urmă 288

Fostul ministru Elena Udrea, condamnată joi la 6 ani de închisoare în dosarul "Gala Bute", a plecat din România în cursul dimineţii.

Fostul ministru Elena Udrea, condamnată joi la 6 ani de închisoare în dosarul "Gala Bute", a plecat din România în cursul dimineţii.

Poliţia Capitalei a informat, printr-un comunicat de presă, că a primit de la instanţă, joi, documentele privind executarea pedepsei cu închisoarea pentru trei persoane - o femeie şi doi bărbaţi. Faţă de cei doi bărbaţi a fost pusă în aplicare măsura, urmând a fi încarceraţi, iar femeia nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fiind declanşată procedura pentru punerea în urmărire, se precizează în comunicat.
"Imediat după primirea documentelor la nivelul Poliţiei Capitalei, în jurul orei 15,30, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieşit că aceasta a părăsit teritoriul României, în cursul acestei dimineţi, anterior momentului pronunţării de către instanţă a sentinţei definitive. Reiterăm faptul că, până astăzi, la momentul pronunţării instanţei, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicţii", a transmis Poliţia Capitalei.
Potrivit comunicatului, se continuă activităţile specifice pentru depistarea şi încarcerarea persoanei.
Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul 'Gala Bute'.
Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi. A existat şi o opinie separată în complet, în sensul admiterii contestaţiilor depuse de inculpaţi şi DNA.
În acest dosar, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe