Fostul director al DSVSA Constanța, Geronimo Brănescu, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

4 luni în urmă 172

Fostul director al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa Geronimo Brănescu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu.

Fostul director al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa Geronimo Brănescu a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru abuz în serviciu, a informat, joi, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului BRĂNESCU GERONIMO RĂDUCU, la data faptei director executiv al Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit", se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA.

Conform procurorilor anticorupţie, în decembrie 2014 inculpatul Brănescu Geronimo Răducu, în calitatea menţionată, cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în domeniul achiziţiilor publice, ar fi cumpărat direct şi nu prin licitaţie deschisă sau altă procedură legală privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, trei bunuri care alcătuiau un grup electrogen, la preţul total de 398.000 lei.
"De menţionat este că bunurile respective ar fi fost achiziţionate de instituţia publică la preţuri mult mai mari decât cele reale (spre exemplu pentru una dinte componente a fost plătit un preţ de 19,5 ori mai mare decât preţul de achiziţie)", se afirmă în comunicatul DNA.

Prejudiciul cauzat Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) este de 264.485 lei (reprezentând diferenţa între preţul real al bunurilor şi preţul plătit) concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societatea comercială de la care au fost achiziţionate bunurile, dispunându-se măsuri asigurătorii, evidenţiază sursa citată.
ANSVSA s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe