Grindeanu: De 13 ani se lucrează la centura de la Tecuci. Zici că e centura Parisului

9 luni în urmă 263

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, luni, că va propune ca variantele de ocolire şi drumurile expres să fie realizate de autoritățile locale, iar Ministerul să plătească la final lucrările.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, luni, că va propune ca variantele de ocolire şi drumurile expres să fie realizate de autoritățile locale, iar Ministerul să plătească la final lucrările. Asta deoarece CNAIR pur și simplu nu mai face față numărului mare de proiecte. Grindeanu a vorbit și despre termenele pentru realizarea unor investiții, pe care le-a catalogat ca fiind „de noaptea minții”.

„CNAIR are foarte multe proiecte în desfăşurare, avem situaţii în care termenele sunt incredibil de lungi pentru niște lucrări simple şi CNAIR e sufocat de astfel de proiecte. De aceea, am decis să descentralizăm aceste proiecte de mai mică amploare, să fie implementate de autorităţile locale”, a declarat Sorin Grindeanu.
Ministrul a criticat şi termenele lungi de realizare a studiilor de fezabilitate, în cazul unor proiecte, care ajung şi până la 4 ani. 
”Aceste termene sunt de noaptea minţii, ca să fiu cât se poate de clar, să ai sf-ul ( studiul de fezabilitate, nr) între Craiova şi Lugoj 4 ani, dar, a fost o licitaţie, s-a adjudecat, caietul de sarcini s-a făcut, trebuie să mergem înainte”, a comentat Grindeanu.
Nu e prima dată când social-democratul vorbește despre termenele prea lungi.
„Am aflat o chestiune de Cartea Recordurilor. Recunosc, nu am ştiut că de 13 ani se lucrează la Centura de la Tecuci. Am înţeles că este un record absolut. E ceva de domeniul incredibilului, ca de 13 ani să se lucreze. Zici că e centura Parisului…”, comentase Sorin Grindeanu, pe 4 decembrie.
Ministrul Transporturilor a mai spus că vrea să le arate românilor live, cu dronele, ce se întâmplă pe şantiere.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe