Grindeanu: Ruptura de Liviu Dragnea a apărut când mi&am asumat aproape în mod personal să dau OUG 14

9 luni în urmă 260

Vicepremierul PSD Sorin Grindeanu, a afirmat duminică că ruptura dintre el şi fostul lider social-democrat Liviu Dragnea a apărut când şi-a asumat „aproape personal” să dea OUG 14.

Vicepremierul Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD, a declarat că ruptura dintre el și Liviu Dragnea, fostul lider al partidului, s-a produs după ce el și-a asumat „aproape personal” să dea Ordonanța de Urgență 14, cea care a anulat controversata Ordonanță de Urgență 13 înainte să intre în vigoare. Grindeanu a catalogat apoi ca fiind o „minciună” declarația lui Dragnea potrivit căreia el a fost în vizită la președintele Klaus Iohannis.

„Nu vreau să comentez în general ce spune un fost preşedinte al PSD (…) oricât ar devia acea persoană care a ocupat în trecut funcţia de preşedinte, nu cred că e normal să comentez eu spusele unui fost preşedinte. Dar, ruptura nu a apărut atunci, ruptura a apărut când mi-am asumat aproape în mod personal să dau Ordonanţa 14. Ordonanţa 13 nu era în vigoare pentru că exista acel buffer de 10 zile. Tot ce a urmat după, a fost, de fapt, inclusiv finalul, acea moţiune de cenzură, a fost urmare a acelui episod”, a declarat Sorin Grindeanu, duminică, într-o emisiune la Prima TV.
De asemenea, întrebat dacă Dragnea i-a cerut să nu dea OUG 14, Grindeanu a afirmat: „Dacă vă aduceţi aminte, şi vă uitaţi, şi verificaţi, am chemat Guvernul cred că într-o sâmbătă, de acasă, să dăm acea Ordonanţă 14. Acea decizie am luat-o în mod personal. Ştiam în ce intru, mi-am asumat acel lucru. Am văzut tot felul de chestiuni că am fost cu soţia. Este o prostie imensă şi închid subiectul că eu cu soţia mea am fost acasă la preşedintele Klaus Iohannis. Minciună, punct”.
Sorin Grindeanu, despre relația cu Klaus Iohannis
Sorin Grindeanu a fost întrebat cum este să stea din nou la masă cu Klaus Iohannis, după ce, pe vremea când era premier, preşedintele a mers la şedinţa de Guvern şi a vorbit despre cei doi elefanţi din încăpere – amnistia şi modificarea codurilor penale.
„În primul rând, ca să revenim la acel subiect, eu îi spusesem preşedintelui că nu se află aşa ceva pe ordinea de zi. Deci nu era pe ordinea de zi. După momentul acela, după OUG 14 eu am mai interacţionat cu preşedintele României, am fost prim ministrul 5 -6 luni. Am avut o relaţie instituţională, nici bună nici rea, ne-am respectat fiecare pătratul dat de Constituţie, de asemenea, am interacţionat cât am fost preşedinte la ANCOM, informându-l despre anumite lucruri care trebuiau să se întâmple la nivel de ANCOM şi care au şi impactat la nivel naţional, deci nimic ieşit din comun”, a declarat Grindeanu.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe