Intervenții ale efectivelor MAI în sprijinul cetățenilor efectați de efectele fenomenele hidrometeorologice nefavorabile

2 luni în urmă 72

În contextul avertizărilor de fenomene meteorologice ce vizează instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, în data de 29.09.2024, în intervalul orar 07.00 – 20.00, s-au înregistrat efecte în 35 localități din 16 județe (AR, AG, BR, BV, CV, DB, HD, IS, IF, NT, OT, PH, SJ, SB, TM și VL) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 3 case, 7 curți, 3 beciuri, 1 subsol de bloc, 1 instituție publică și 1 depozit operator economic, cât și pentru degajarea a 25 copaci și 2 stâlpi de electricitate prăbușiți pe carosabil, fiind avariate 3 autovehicule.

Pentru gestionarea situației, menite să protejeze viețile cetățenilor din zonele afectate și cu risc ridicat de ploi abundente, au fost evacuate preventiv/autoevacuate în județul Galați 3.550 de persoane din 19 localități, în județul Vaslui 60 persoane din 3 localități și din județul Brașov (localitatea Budila) 2 persoane la rude/aparținători.

Din cauza condițiilor hidrometeorologice nefavorabile, circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate pe 1 drum județean (DJ 687/HD), iar la momentul raportării, traficul feroviar este temporar oprit pe secția de cale ferată nr. 202 (între loc. Simeria/HD și loc. Petroșani/HD) din cauza unui copac căzut pe linia de contact.

Pentru gestionarea acestor situații, au fost luate următoarele măsuri:
✓ evacuarea preventivă a persoanelor din zonele de risc de la nivelul a 25 de localități din județul Galați (Băneasa, Bălăbănești, Berești, Berești-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Drăgușeni, Fârțănești, Foltești, Frumușița, Grivița, Jorăști, Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Smulți, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor Vladimirescu și Valea Mărului);
✓ intensificarea măsurilor de informare a populației în zonele cu risc de inundații cu privire la fenomenele hidrometeorologice prognozate;
✓ suspendarea cursurilor la nivelul instituțiilor de învățământ începând cu data de 30.09.2024 în 25 localități (Băneasa, Bălăbănești, Berești, Berești-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Drăgușeni, Fârțănești, Foltești, Frumușița, Grivița, Jorăști, Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Smulți, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor Vladimirescu și Valea Mărului) din județul Galați;
✓ executarea unor lucrări de consolidare a digurilor cu saci de nisip la nivelul județelor Galați și Vaslui, în zonele cu potențial pericol, din cauza depunerilor și colmatării cursurilor de apă ca urmare a precipitațiilor și viiturilor manifestate în perioada anterioară;
✓ transmiterea prognozelor, avertizărilor, înștiințărilor și informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autoritățile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun;
✓ menținerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;
✓ realizarea unei evidențe a persoanelor vulnerabile și cu dizabilități care ar putea avea nevoie de sprijin și adoptarea măsurilor preventive;
✓ instituirea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase;
✓ monitorizarea în teren a cursurilor de apă vizate de avertizările/atenționările hidrologice periculoase emise;
✓ activarea grupei operative și a centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției, în 29 județe (AB, AG, BC, BR, BT, BV, BZ, CL, CT, CV, DB, GJ, GL, GR, HD, HR, IF, IL, IS, NT, OT, PH, SB, SV, TL, TR, VL, VN, VS) și municipiul București aflate sub avertizare cod portocaliu;
✓ dublarea efectivelor la nivelul Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență aflate sub avertizare cod portocaliu și roșu;
✓ emiterea a 6 mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 2 județe (Galați și Ilfov) și municipiul București.
Readucem în atenție faptul că, în aceste momente, peste 1.000 de pompieri din ţară se află în sprijinul salvatorilor de la ISU Galaţi.

Având în vedere avertizările meteorologice emise de ANM, recomandăm cetățenilor să adopte un comportament preventiv, pentru preîntâmpinarea situațiilor care le pot pune în pericol viața și bunurile.

‼️ Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea Platformei Naționale de Pregătire în Situații de Urgență (https://fiipregatit.ro) și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.


Alte articole:

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe