Iohannis a discutat cu ministrul Florence Parly despre situaţia de securitate regională, ca urmare a agresiunii împotriva Ucrainei

6 luni în urmă 72

Preşedintele Klaus Iohannis a avut duminică o întrevedere cu ministrul Forţelor Armate din Republica Franceză, Florence Parly, în contextul vizitei la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut duminică o întrevedere cu ministrul Forţelor Armate din Republica Franceză, Florence Parly, în contextul vizitei la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Cei doi au discutat despre "deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate regionale, ca urmare a agresiunii brutale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei", cu accent pe deciziile NATO pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special în regiunea Mării Negre, informează Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat.
Preşedintele Iohannis a salutat măsurile privind suplimentarea forţelor NATO pe Flancul Estic, inclusiv în România, activarea Planurilor de apărare şi desfăşurarea, în premieră, a Forţei NATO de Răspuns, ca parte a apărării colective în ţara noastră.
"Preşedintele României a adresat mulţumiri pentru angajamentul substanţial şi ferm al Franţei pentru întărirea apărării colective în ţara noastră, prin dislocarea Batalionului 'Spearhead', şi asumarea statutului de naţiune-cadru pentru Grupul de Luptă care se va înfiinţa în România. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat prezenţa militarilor francezi în cadrul comandamentelor NATO de pe teritoriul ţării noastre, precum şi participarea constantă a militarilor francezi la activităţi comune cu forţele române în domeniile terestru, aerian şi maritim", se arată în comunicat.

Preşedintele Iohannis a reiterat sprijinul ţării noastre pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei.
Totodată, el a evidenţiat implicarea "hotărâtă şi activă" a României în acordarea de asistenţă umanitară Ucrainei, inclusiv prin înfiinţarea, în ţara noastră, a unui centru logistic de colectare a donaţiilor internaţionale destinate acesteia.
"Ministrul Forţelor Armate din Republica Franceză, Florence Parly, a apreciat contribuţia substanţială a României în actualul context de securitate, atât pe palierul asistenţei umanitare pentru Ucraina, cât şi pe cel securitar, prin angajamentul ferm şi consistent al ţării noastre în demersurile NATO de întărire a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special în regiunea Mării Negre. Preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Florence Parly au salutat nivelul foarte bun al relaţiilor de cooperare dintre România şi Republica Franceză în domeniul apărării, exprimând determinarea de a dezvolta, în continuare, cooperarea bilaterală", a informat Administraţia Prezidenţială.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe