Iohannis: Am decis să organizăm la București un Summit B9. Avem nevoie de consolidarea Flancului Estic.

8 luni în urmă 71

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că împreună cu omologul polonez, Andrzej Duda, a decis organizarea la Bucureşti a unui summit al Formatului B9 pentru pregătirea summitului NATO.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că împreună cu omologul polonez, Andrzej Duda, a decis organizarea la Bucureşti a unui summit al Formatului B9 pentru pregătirea summitului NATO care va avea loc în luna iunie la Madrid.

Klaus Iohannis și Andrzej Duda au abordat și prioritățile comune ale Bucureștiului și Varșoviei „în relația transatlantică, în special în actualul context”.
„Pentru pregătirea Summitului NATO care va avea loc în luna iulie la Madrid am decis astăzi, împreună cu Președintele Duda, să organizăm la București un Summit al Formatului B9 pe care îl voi găzdui aici la Cotroceni. Ne vom reuni astfel cu două săptămâni înainte de Summitul aliat pentru a ne coordona pozițiile în ceea ce privește consolidarea substanțială a Flancului Estic”, a declarat Klaus Iohannis.
Nu în ultimul rând, șeful statului a menționat că el și omologul său polonez au convenit ca România și Polonia, state cu poziții geostrategice foarte relevante pe Flancul Estic al NATO, să își intensifice cooperarea deosebit de substanțială pe linia de securitate.
Șeful statului a mai spus că a „convenit cu Președintele Duda ca România și Polonia să-și intensifice cooperarea deosebit de substanțială pe linie de securitate”.
„Trebuie să luăm măsuri imediate, cu efecte pe termen lung, și voi susține acest lucru și l-a Summitul NATO care va avea loc joi, la Bruxelles. Dorim, împreună cu Polonia, reafirmarea clară a sarcinii prioritare fundamentale a NATO, apărarea colectivă. Vizita președintelui Biden în Europa și participarea sa la summitul aliat de peste două zile transmite, o dată în plus, un mesaj puternic al unității și solidarității aliate, dar și al susținerii Statelor Unite ale Americii pentru securitatea noastră. Suntem inițiatorii unor formate regionale importante, precum București 9, format esențial pentru coordonarea transatlantică și pentru coagularea poziției Aliate pe temele majore legate de securitatea euroatlantică.
I-am mulțumit Președintelui Duda pentru contribuția Poloniei la structurile NATO de pe teritoriul României, inclusiv cu militari polonezi pe teren, prezenți încă din 2017, și l-am asigurat că România va continua contribuția sa la Grupul de Luptă NATO și la celelalte structuri aliate aflate pe teritoriul polonez”, a mai spus Klaus Iohannis.
"Trebuie să luăm măsuri imediate, cu efecte pe termen lung și voi susține acest lucru și la Summitul NATO care va avea loc acum, joi, la Bruxelles.
Dorim, împreună cu Polonia, reafirmarea clară a sarcinii prioritare fundamentale a NATO – apărarea colectivă. Vizita Președintelui Biden în Europa și participarea sa la Summitul aliat de peste două zile transmite, o dată în plus, un mesaj puternic al unității și solidarității aliate, dar și al susținerii Statelor Unite ale Americii pentru securitatea noastră. Împreună cu Președintele Duda am abordat și prioritățile noastre comune în relația transatlantică, în special în actualul context”, a afirmat Iohannis.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe