Iohannis: Astăzi avem o soluție atipică pentru guvernarea țării. Sunt optimist că lucrurile vor funcționa

10 luni în urmă 462

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua Națională, la recepția de la Palatul Cotroceni. În mesajul său, președintele a vorbit despre unitate, solidaritate, dar și despre situația politică.

Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj de Ziua Națională, la recepția de la Palatul Cotroceni. În mesajul său, președintele a vorbit despre unitate, solidaritate, dar și despre situația politică. Iohannis a transmis că „astăzi avem o soluție atipică pentru guvernarea țării, pentru a trece România peste o încercare istorică” și că această soluție este „o oportunitate pentru politicieni de a arăta că au maturitatea de a pune pe primul loc interesul românilor”.

”La fiecare 1 Decembrie, de Ziua noastră Naţională, simţim aceeaşi emoţie puternică ce ne uneşte în jurul unei sărbători care ne aparţine tuturor, indiferent de locul în care ne aflăm. 1 Decembrie este despre cum un ideal naţional, visat de generaţii întregi, a devenit realitate în 1918. 1 Decembrie este despre solidaritate, despre coeziune în jurul unor obiective comune, despre rememorarea tuturor reuşitelor şi a sacrificiilor care le-au făcut posibile. 1 Decembrie reprezintă însă şi amintirea dificultăţilor, deloc puţine, care ne-au marcat istoria, a perioadelor în care speranţa părea pierdută. Să onorăm memoria tuturor înaintaşilor noştri care, prin jertfă, cu angajament şi viziune, au construit o patrie a tuturor cetăţenilor ei, un contribuitor responsabil la echilibrul şi pacea în regiune. România de astăzi este ţara care şi-a împlinit vocaţia democratică după Revoluţia din Decembrie 1989. Aderarea la Uniunea Europeană, eveniment de la care în curând se vor împlini 15 ani, a desăvârşit procesul de apropiere de valorile occidentale. Participarea la construcţia europeană şi la dialogul internaţional, fructificarea atuurilor geostrategice, economice sau culturale ale ţării, toate se sprijină pe unitatea naţiunii noastre, izvor al solidarităţii sociale şi al coeziunii dintre cetăţeni”, a declarat Iohannis.
Preşedintele a subliniat că sărbătorim astăzi Ziua Naţională într-un moment marcat de griji şi suferinţe, iar pandemia de COVID-19 constituie, în continuare, realitatea dureroasă a zilelor noastre. El a subliniat din nou importanţa vaccinării.
”Acest virus a răpit din mijlocul familiilor bunici, părinţi, fraţi, surori, copii şi prieteni. Pline de compasiune, gândurile mele se îndreaptă către familiile înlăcrimate ale celor care au pierdut lupta cu boala. Adresez un mesaj de încurajare celor în suferinţă, bolnavilor din spitale, urându-le însănătoşire grabnică şi deplină. Acum, mai mult decât oricând, trebuie să ne regăsim forţa unităţii, să nu ne lăsăm pradă deznădejdii şi să avem înţelepciunea de a alege să ne protejăm sănătatea. Trebuie să facem tot ce ţine de fiecare dintre noi pentru a nu mai avea un val atât de agresiv ca cel care a devastat naţiunea noastră în această toamnă. Singura cale pentru a pune punct pandemiei rămâne vaccinarea cât mai multor oameni. Nu există, dragi români, un alt drum decât acesta, al vaccinării, pentru a ne recâştiga normalitatea”, a afirmat preşedintele.
El a ţinut să transmită un mesaj special de respect şi gratitudine ”personalului medical care se luptă până la epuizare pentru a salva vieţi”.
”Prin eforturi extraordinare, dumneavoastră, medici şi paramedici, asistente şi asistenţi, infirmieri şi ambulanţieri, voluntari, nu doar vă puneţi în slujba celorlalţi, dar ne daţi tuturor încredere în forţa societăţii noastre! Ziua Marii noastre Uniri este de acum înainte legată de exemplul dăruirii pentru semeni a corpului nostru medical. În acelaşi timp, evenimentele ultimelor luni au accentuat sentimentul de neîncredere în clasa politică. De aceea, clasa politică în ansamblul ei are nu doar responsabilitatea, ci obligaţia de a recâştiga încrederea cetăţenilor prin fapte şi promisiuni îndeplinite, şi nu prin declaraţii de intenţie, care nu mai pot convinge astăzi. Este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat prea mult timp. Astăzi avem o soluţie atipică pentru guvernarea ţării, pentru a trece România peste o încercare istorică. Dar această soluţie reprezintă, totodată, o oportunitate pentru politicieni de a arăta că au maturitatea de a pune pe primul loc interesul românilor, chiar cu preţul unor compromisuri personale şi doctrinare dificile. Nu trebuie să uităm nicio clipă că obiectivul nostru fundamental este asigurarea viitorului democratic şi european al României, stabilitatea şi buna funcţionare a statului. Doar cu voinţă politică vom reuşi să construim consens, nu numai declarativ, ci şi prin acţiuni concrete, care să genereze progres şi prosperitate pentru oameni. Sunt optimist că lucrurile vor funcţiona şi că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a precizat Klaus Iohannis.

Preşedintele a argumentat că pandemia va lua sfârşit la un moment dat şi România va trebui să fie pregătită până atunci pentru a recupera decalajele încă foarte mari pe care le avem în raport cu ţările din vestul Europei.
”O societate trainică, sănătoasă şi durabilă se construieşte printr-un efort comun, prin muncă şi sacrificii, prin punerea în prim-plan a agendei publice. Este important să învăţăm cu toţii din lecţiile trecutului, ca să ne putem ghida mai bine acţiunile prezente şi viitoare. Să fim conştienţi că împreună, uniţi de aceeaşi parte a baricadei, vom putea să depăşim aceste crize şi vom reuşi să redobândim echilibrul în societatea noastră. Istoria ne-a demonstrat de nenumărate ori că, dacă rămânem uniţi, putem să ne adaptăm oricăror realităţi şi tendinţe şi că depinde de voinţa noastră, ca naţiune, să trecem cu bine peste toate provocările. Ca şi în atâtea alte momente definitorii ale trecutului nostru, avem şi acum resursele necesare, instrumentele potrivite şi voinţa de a reuşi. Vă îndemn, aşadar, să privim cu speranţă spre viitor! Tuturor românilor, oriunde vă aflaţi astăzi, vă urez „La mulţi ani!” şi vă doresc multă sănătate! La mulţi ani, România!”, a declarat preşedintele în finalul discursului său.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe