Iohannis. Avem un Guvern puternic. A fost nevoie să se treacă peste multe orgolii

10 luni în urmă 84

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că prin învestirea noului Guvern criza politică s-a încheiat, însă celelalte crize nu s-au terminat motiv pentru care este nevoie de un Executiv solid.

Președintele Klaus Iohannis a declarat după depunerea jurământului de către membrii guvernului Ciucă la Palatul Cotroceni, că celelalte crize nu s-au încheiat și din această cauză este nevoie de un guvern care se bucură de o majoritate solidă în Parlament.

"Criza politică s-a terminat, dar celalte crize nu şi nici problemele nu au dispărut. Pandemia nu s-a terminat. Criza energetică nu s-a terminat, capătă doar noi forme. Bugetul pe acest an va trebui rectificat. Bugetul pentru anul viitor va trebui pregătit şi votat. Oamenii aşteaptă plata salariilor şi a pensiilor la timp şi multe alte lucruri se cer rezolvate urgent. Pentru toate acestea este nevoie de un Guvern solid, cu o majoritate consistentă în Parlament, şi acum există acest Guvern. Dar nu numai probleme ne aşteaptă şi vă aşteaptă. Sunt multe oportunităţi. PNRR se cere implementat. Sunt foarte mulţi bani aici care trebuie investiţi în beneficiul românilor. Toată lumea aşteaptă măsuri consistente pentru a garanta o creştere economică, pentru a creşte salariile , pentru a creşte pensiile. Toată lumea se aşteaptă la investiţii, autostrăzi, drumuri, spitale, şcoli şi multe altele. Şi pentru toate acestea, pentru a fructifica aceste oportunităţi, e neovie de un Guvern puternic, bine condus, care se sprijină pe o largă majoritate în Parlament. Acum avem acest Guvern. Nu a fost simplu. Cred că nu îşi imaginează nimeni că a fost simplu ca într-o coaliţie să vină împreună partide care până mai ieri s-au luptat unul împotriva celuilalt. A fost nevoie să se treacă peste multe orgolii şi mai mari, şi mai mici, pentru a găsi punctele comune şi pentru a ajunge la votul de încredere de astăzi. Domule prim-ministru, onoraţi membri ai Guvernului, aşteptările sunt mari. Românii aşteaptă să vă apucaţi şi să rezolvaţi problemele enunţate în programul de guvernare. Lumea s-a săturat de crize. Lumea s-a săturat de promisiuni. Oamenii vor să vadă fapte. Oamenii vor să vadă rezultate. Vă invit să le livraţi.”, a declarat şeful statului la Palatul Cotroceni, unde membrii Guvernului condus de prim-ministrul Nicolae Ciucă au depus jurământul de învestitură.

Componența noului guvern PNL-PSD-UDMR:

Nicolae-Ionel Ciucă (PNL) - prim-ministru Sorin Mihai Grindeanu (PSD) - viceprim-ministru, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Kelemen Hunor (UDMR) - viceprim-ministru Adrian Câciu (PSD) - ministrul Finanțelor Lucian Nicolae Bode (PNL) - ministrul Afacerilor Interne Bogdan Lucian Aurescu (PNL) - ministrul Afacerilor Externe; Marian-Cătălin Predoiu (PNL) - ministrul Justiției Vasile Sebastian Dîncu (PSD) - ministrul Apărării naționale Florin Marian Spătaru (PSD) - ministrul Economiei; Virgil-Daniel Popescu (PNL) - ministrul Energiei Adrian-Ionuț Chesnoiu (PSD) - ministrul Agriculturii și dezvoltării rurale Tánczos Barna (UDMR) - ministrul Mediului, apelor și pădurilor Cseke Attila-Zoltán (UDMR) - ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației; Dan Vîlceanu (PNL) - ministrul Investițiilor și proiectelor europene Marius-Constantin Budăi (PSD) - ministrul Muncii și solidarității sociale Alexandru Rafila (PSD) - ministrul Sănătății Sorin-Mihai Cîmpeanu (PNL) - ministrul Educației Constantin-Daniel Cadariu (PNL) - ministrul Antreprenoriatului și Turismului Florin-Claudiu Roman (PNL) - ministrul Cercetării, inovării și digitalizării Gabriela Firea (PSD) - ministrul Familiei, tineretului și egalității de șanse Lucian Romașcanu (PSD) - ministrul Culturii Novák Carol-Eduard (UDMR) - ministrul Sportului.

La ceremonia de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu, preşedintele PNL, Florin Cîţu, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, şi consilieri prezidenţiali şi de stat.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe