Contextul internațional din acele vremuri a fost unul dificil, însă clasa politică i-a dat cu inteligență și curaj un răspuns pe măsură, plasând țara deasupra intereselor personale, a declarat Klaus Iohannis.
"Marcăm astăzi 165 de ani de la momentul fondator al României moderne. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti a realizat Unirea de facto a celor două principate şi a reprezentat deschiderea unui drum ireversibil. Acesta a fost pasul esenţial care a făcut posibil idealul nostru naţional, unitatea tuturor românilor, desăvârşit prin Marea Unire de la Alba Iulia din 1918. Unirea celor două principate române într-un singur stat a fost realizată prin renunţarea la orgolii politice, un mod exemplar de a pune interesul poporului deasupra intereselor personale", a spus Iohannis, la ceremonia organizată la Monumentul "Mormântul Ostaşului Necunoscut" din Parcul Carol I, de Ziua Unirii Principatelor Române.
„Contextul internațional din acele vremuri a fost unul dificil, însă clasa politică i-a dat cu inteligență și curaj un răspuns pe măsură, plasând țara deasupra intereselor personale sau de partid. Anul 2024 are la rândul său o încărcătură deosebită, fiind anul în care alegerile pentru care suntem chemați la urne vor modela România de mâine. Într-o lume contemporană plină de provocări, este esențial să ne exercităm cu responsabilitate dreptul nostru democratic de a alege politicienii care să servească, cu devotament, națiunea, la fel cum au făcut și înaintașii noștri.
În 1859, condițiile geopolitice erau dificile, iar populația avea aspirații legitime. Astăzi, când Europa și întreaga lume se confruntă din nou cu provocări multiple, cetățenii așteaptă de la politicieni o direcție clară și fără echivoc, care să mențină nealterată direcția către prosperitate, dezvoltare și modernizare, pe care s-a angajat România.
Statutul de membru NATO și atașamentul ferm față de valorile euroatlantice ne oferă acum cele mai solide garanții de securitate posibile. În același timp, România este un veritabil pilon de stabilitate într-o zonă marcată de turbulențe accentuate, cu economie solidă, fiind angrenată într-un amplu proces de reformă a marilor sisteme publice. Toate aceste mari proiecte de anvergură trebuie continuate și, de aceea, este important să conștientizăm că deciziile pe care le vom lua în acest an electoral vor influența cursul țării noastre, iar fiecare vot reprezintă un angajament profund față de viitorul nostru comun”, a spus Klaus Iohannis.