Iohannis ridică imunitatea foștilor miniștri, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, în dosarul achiziției de vaccinuri anti&COVID

11 luni în urmă 53

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, cererile de urmărire penală a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, cererile de urmărire penală a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Vlad Voiculescu, în calitate de fost ministru al Sănătăţii în perioada 23 decembrie 2020 - 14 aprilie 2021, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 243/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către acesta a două infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din Codul penal şi a unei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi la art. 309 din Codul penal, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a transmis cererea de urmărire penală a Ioanei Mihăilă, în calitate de fost ministru al Sănătăţii în perioada 21 aprilie 2021 - 08 septembrie 2021, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 243/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către aceasta a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.
Administraţia Prezidenţială precizează că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri.
Pe 23 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
Este vorba despre fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. Dosarul vizează achiziţia vaccinurilor anti-COVID.
Plenul Senatului urmează să discute miercuri solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, senator PNL.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe