Kremlinul le cere ruşilor să se unească în jurul lui Vladimir Putin: Acum nu este momentul să fim dezbinați

6 luni în urmă 75

Este momentul ca ruşii să se unească în jurul preşedintelui Vladimir Putin, a declarat Kremlinul, în a noua zi a invaziei Rusiei în Ucraina.

Kremlinul a lansat un apel și le-a cerut rușilor „să se unească” în jurul președintelui Vladimir Putin. Declarația vine în timp ce populaţia este ţinută într-un vid informaţional cu privire la acţiunile militare ale armatei ruse în ţara vecină, pe care autorităţile o prezintă drept “operaţiune specială”, relatează AFP şi Reuters.

“Nu este momentul pentru divizări, este momentul de a ne uni. Să ne unim în jurul preşedintelui nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul conferinţei de presă zilnice, întrebat despre apelurile unor personalităţi de primă mărime ale culturii ruse care se opun războiului declanşat de Rusia în Ucraina.
“Există de fapt dezbateri pasionate în rândul oamenilor de cultură. Sunt cei care îl susţin pe preşedinte, susţinându-l sincer. Şi există cei care nu înţeleg ceea ce se petrece”, a spus el, apreciind că “trebuie să li se explice lucrurile cu răbdare”. (Agerpres)

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe