Maia Sandu: România a fost alături de noi de&a lungul anilor la bine şi la greu

2 luni în urmă 87

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, că România a fost alături de Republica Moldova de-a lungul anilor la bine şi la greu.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, vineri, că România a fost alături de Republica Moldova de-a lungul anilor 'la bine şi la greu', arătând că vocea României "a răsunat puternic" la Bruxelles în susţinerea acordării Moldovei a statutului de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană şi că are încredere că parteneriatul moldo-român va ajuta la depăşirea greutăţilor cauzate de războiul din Ucraina.

"Mă bucur să revin la Bucureşti pentru a vă transmite personal recunoştinţă pentru sprijinul neobosit, consecvent şi generos pe care România ni-l oferă în ultimii ani. Vă mulţumesc pentru acest ajutor. Apreciez, în acest context, consolidarea relaţiilor dintre instituţiile noastre. În februarie, guvernele ţărilor noastre au avut o şedinţă comună care a pus bazele mai multor proiecte bilaterale importante în iunie şi parlamentele s-au convocat pentru o şedinţă comună, iar cooperarea între comisiile parlamentare este la fel una foarte bună", a afirmat Maia Sandu, într-o declaraţie comună cu preşedintele Klaus Iohannis.
Ea a spus că este convinsă că dialogul dintre instituţiile celor două state se va intensifica şi mai mult pe măsură ce Republica Moldova va avansa pe calea aderării la Uniunea Europeană, menţionând că experienţa României în acest domeniu va fi foarte utilă.
"De asemenea, vă mulţumim pentru faptul că ne sprijiniţi în demersul nostru european. Suntem foarte recunoscători pentru rolul României la toate etapele de pregătire a deciziei din 23 iunie şi pentru vocea României care are sunat puternic la Bruxelles în susţinerea acordării Moldovei a statutului de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Integrarea europeană va însemna pentru Moldova consolidarea unei societăţi ghidate de supremaţia legii şi respectarea drepturilor tuturor oamenilor, aderarea la cea mai bogată şi prosperă piaţă de investiţii şi noi oportunităţi pentru cetăţenii Republicii Moldova", a adăugat Maia Sandu.
Potrivit ei, "România a fost alături de Moldova de-a lungul anilor la bine şi la greu".
"Am încredere că parteneriatul moldo-român ne va ajuta să depăşim cu bine şi greutăţile cauzate de războiul din Ucraina. Acest război nedrept şi sângeros trebuie oprit. Ucraina are nevoie de ajutor. (...) Suntem alături de Ucraina. Le dorim izbândă şi pace. În vremuri tulburi înving omenia, grija, solidaritatea, ajutorul reciproc", a subliniat Maia Sandu.
Maia Sandu, care efectuează o vizită oficială în România, la invitaţia şefului statului, Klaus Iohannis, a fost primită cu onoruri militare la Palatul Cotroceni.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe