Maia Sandu: Rusia a pornit un război neprovocat împotriva Ucrainei. Condamnăm ferm invazia din Ucraina.

6 luni în urmă 67

Politică externă

Președintele Republicii Moldova a declarat că Rusia a pornit un război neprovocat împotriva Ucrainei, fapt care a fost condamnat ferm de Guvernul de la Chișinău.

 Rusia a pornit un război neprovocat împotriva Ucrainei. Condamnăm ferm invazia din Ucraina.

block_5fc65a2a04fb9.jpg


block_5fc64bcdb9537.jpg


Președintele Republicii Moldova a declarat că Rusia a pornit un război neprovocat împotriva Ucrainei, fapt care a fost ”condamnat ferm” de Guvernul de la Chișinău.
”Din păcate, pe 24 februarie. Federația Rusă a pornit un război neprovocat împotriva Ucrainei. Ne-am trezit cu toții într-o lume sumbră, incertă. Ceea ce se întâmplă în Ucraina e îngrozitor. Acțiunile militare au destabilizat întreaga regiune, iar provocările cauzate de acest război pun presiune mare și pe Republica Moldova. Avem nevoie de sprijinul partenerilor și prietenilor noștri pentru a le depăși. Republica Moldova a condamnat ferm agresiunea militară asupra Ucrainei și a chemat la pace din prima oră a acțiunilor militare. Tot din primele ore, țara noastră a acordat ajutor țării vecine și prietene, primind oamenii săi care fug din calea războiului”, a declarat Maia Sandu.
Ea a arătat că 340.000 de persoane au trecut frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina de la începutul războiului, 100.000 de refugiaţi rămânând în Republica Moldova. “Asistăm la o adevărată dramă umană”, a subliniat Maia Sandu.

Republica Moldova mizează pe susţinerea României pentru acceptarea cererii de aderare la Uniunea Europeană, a mai declarat, preşedintele Maia Sandu.
"Noua realitate din regiune ne cere să acţionăm ferm şi hotărât. Pe 4 martie, Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană, confirmând astfel caracterul ireversibil al integrării europene a ţării noastre şi ataşamentul faţă de valorile europene. Mizăm pe susţinerea României pentru acceptarea cererii Republicii Moldova. Drumul european al ţării noastre este incontestabil, iar Parteneriatul strategic pentru integrare europeană dintre Republica Moldova şi România ne va ajuta să atingem mai rapid acest obiectiv în interesul cetăţenilor noştri", a afirmat Maia Sandu.
Potrivit acesteia, Chişinăul solicită sprijinul României pentru deschiderea pieţelor europene pentru toate categoriile de produse moldoveneşti care nu mai pot intra pe piaţa ucraineană, rusă sau belarusă din cauza războiului.
"Acceptarea produselor noastre pe pieţele UE în aceste condiţii va constitui un sprijin direct şi semnificativ pentru agricultorii moldoveni", a explicat Maia Sandu.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe