Mangalia oferă de la 1 august transport ecologic gratuit localnicilor și turiștilor

2 luni în urmă 68

Primăria Mangalia a anunțat că începând cu 1 august va oferi, cu autobuze electrice, transport gratuit atât localnicilor, cât și turiștilor aflați în stațiunile din sudul litoralului.

Primăria Mangalia anunță că va scoate pe traseu, începând de luni, 1 august, autobuzele electrice achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri UE, care vor deservi, gratuit, transportul public în localitate, inclusiv în stațiunile Saturn, Venus, Cap-Aurora, Jupiter, Neptun-Olimp.

Mangalia devine, prin implementarea acestui proiect, prima localitate din județul Constanța, în care se introduce transportul public ecologic, cu autobuze electrice, fără costuri din partea călătorilor – turiști sau localnici, potrivit unui comunicat al Primăriei Mangalia.
„Pe toată perioada sezonului estival, turiștii aflați în vacanță, în sudul litoralului, pot circula gratuit cu transportul public, de la gară la hotel sau între stațiuni și oraș. După anularea taxei de parcare pentru încurajarea turismului în stațiunile Mangaliei, iată că venim acum cu o nouă măsură menită să atragă mai mulți turiști în această zonă a litoralului”, a explicat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe