Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

2 luni în urmă 27

Miercuri, 20 Iulie 2022

”Sărbătorim astăzi Aviația și Forțele Aeriene Române, aducând totodată un omagiu eroilor aviatori căzuți la datorie în lupte pentru apărarea țării sau în misiuni internaționale la care a participat România.

Aflați mereu la înălțime prin natura profesiei lor, dar și prin nivelul de pregătire profesională, oamenii aceștia ne dau încredere că spațiul aerian al țării este în siguranță și apărat în caz de nevoie și că vor fi mereu alături de populația civilă în situații de urgență. Încrederea și buna reputație de care se bucură profesioniștii aerului din România sunt rezultatul multor ani de pregătire, al seriozității și curajului cu care ei s-au dedicat unei cariere pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă, care implică un nivel maxim de responsabilitate.

În ultimii 30 de ani, Forțele Aeriene Române au trecut printr-un amplu proces de reorganizare și modernizare, ceea ce a permis atingerea unor standarde de capabilitate aliniate statutului României de membru al Alianței Nord-Atlantice și cerințelor defensive care decurg din acest statut.

Ca fost ministru al Apărării Naționale am susținut acest proces, iar ca Prim-ministru consider la fel de important acest obiectiv, având în vedere contextul creat de agresiunea neprovocată și nelegitimă a Rusiei asupra Ucrainei.

Ne-am asumat la preluarea guvernării consolidarea posturii de apărare a României și descurajare, prin dezvoltarea unor capabilități de apărare adaptate provocărilor actuale de securitate, inclusiv la nivel de apărare aeriană, iar achiziția de avioane multirol aprobată recent de Guvern a intrat în linie dreaptă, ceea ce va aduce un plus capacității defensive a României.

Astăzi, când credincioșii creștin-ortodocși și greco-catolici îl prăznuiesc pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului, tuturor militarilor, rezerviștilor și personalului civil din aviație, le urez succes, Cer senin în misiunile lor și La mulți ani!

Românilor care își serbează ziua onomastică, le doresc sănătate, liniște, împliniri și mulți ani înainte!

Nicolae-Ionel Ciucă,

Prim-ministru al României

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe