Nicolae Ciucă, fost premier, fost lider PNL și fost președinte al Senatului, și-a anunțat demisia din funcția de senator.
„A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României.
Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.