Orban, despre faptul că Florin Cîţu a acuzat că în PNL e dictatură: Am fost sac de box

1 an în urmă 46

Ludovic Orban a afirmat, întrebat despre declaraţiile lui Florin Cîţu potrivit cărora în PNL ar fi dictatură, că „e o glumă”.

Liderul liberalilor, Ludovic Orban a declarat, marți, că democrația e fundamentală în societate și în partid și că „în puține perioade PNL a fost mai democratic decât în perioada în care am condus eu partidul”.

Reacția vine după ce, luni, contracandidatul său la președinția formațiunii, premierul Florin Cîţu, a susținut că în PNL s-a ajuns „să îţi fie teamă să ai o opţiune” și că asta e dictatură. Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat în legătură cu declarațiile lui Florin Cîțu, Ludovic Orban a susținut: „E o glumă, e o glumă, mă cunoașteți… Democrația e fundamentală și în societate, și în partid. Cred că în puține perioade PNL a fost mai democratic decât în perioada în care am condus eu partidul. Dovadă e că se pot exprima în felul acesta și nimeni nu pățește nimic. Deși am fost sac de box pentru mulți dintre colegii mei, eu am mers mai departe și am condus partidul în mod democratic”.
Întrebat despre neînțelegerile apărute în organizarea alegerilor interne din Timiș, Orban a spus că nu a avut niciun fel de implicare în acest proces: „Toate alegerile au fost organizate de conducerea județeană și municipală, în care dl Nica era președinte și la județ, și la municipiu. Orice s-a întâmplat e în responsabilitatea organizatorilor”, a mai afirmat Orban.
Florin Cîțu, care candidează împotriva lui Ludovic Orban la șefia PNL, a avut luni o declaraţie controversată afirmând că în PNL nu mai este liberalism, ci dictatură, pentru că „așa am ajuns în Partidul Național Liberal, să îți fie teamă să ai o opțiune, să îți fie teamă să spui public că vrei să ai o opțiune, opțiunea ta”.
”Așa am ajuns în Partidul Național Liberal, să îți fie teamă să ai o opțiune, să îți fie teamă să spui public că vrei să ai o opțiune, opțiunea ta. Asta nu este liberalism, asta e dictatură. Dragi colegi, voi toți sunteți pentru mine, indiferent de opțiune, colegii mei”, a declarat Florin Cîțu printre ropotele de aplauze din sală.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe