Orban: PNL nu are nicio datorie față de președintele Iohannis

1 an în urmă 34

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că președintele Iohannis pare să aibă o altă opțiune în privința sprijinului pentru viitorul președinte al partidului, în ciuda colaborării pe care cei doi au avut-o.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Dâmbovița, că președintele Klaus Iohannis pare să aibă o altă opțiune în privința sprijinului pentru viitorul președinte al partidului, în ciuda colaborării pe care cei doi au avut-o. Orban a mai declarat că PNL nu are nicio datorie față de președintele Klaus Iohannis.

„În ceea ce mă priveşte, nu a intervenit nimic în relaţia pe care am avut-o cu preşedintele. Ne cunoaştem de foarte mult timp, ne cunoaştem de prin 2007. Am colaborat pentru proiecte care erau de interes local, suntem împreună de când primarul Sibiului a devenit membru al Partidului Naţional Liberal şi a fost ales prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal în primă fază, ulterior preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi ulterior preşedinte al României. Sigur că pare că preşedintele poate să aibă altă opţiune. Eu nu l-am auzit public spunând clar că sprijină pe cineva. E adevărat că a fost alături de premierul Cîţu în câteva momente dificile, dar până la urmă important este ca delegaţii care vin la Congres fiecare să judece cu mintea lui, cu inima lui şi să ia cea mai bună decizie pentru Partidul Naţional Liberal.”, a spus Orban întrebat despre relaţia sa cu preşedintele Klaus Iohannis.
Liderul PNL a mai spus că mai debrabă președintele Klaus Iohannis are o datorie față de PNL.
„Îi asigur pe toți că, după ce vom câștiga, va fi același parteneriat de succes cu președintele României, așa cum a fost în toți cei 4 ani de zile cât am fost președintele PNL și am câștigat aproape toate bătăliile pe care le-am dus. Eu cred că PNL nu are nicio datorie față de președintele Iohannis. Dimpotrivă! Eu am convingerea că președintele PNL trebuie să fie ales de membrii PNL, cu mintea lor, cu gândirea lor și cu sufletul lor. Eu cred că președintele PNL trebuie să fie îndatorat și legitimitatea lui să se bazeze doar pe votul dumneavoastră, marea oaste a PNL. Și vă asigur, în același timp, că după ce voi câștiga, va fi același parteneriat de succes cu președintele României, așa cum a fost în cei toți patru ani de zile cât am fost președintele PNL și am câștigat aproape toate bătăliile pe care le-am dus”, a spus Orban, la Dâmbovița.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe