Percheziții domiciliare la persoane bănuite de trafic și deținere de droguri

6 luni în urmă 76

La data de 16 mai a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, au documentat activitatea infracțională a patru persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată și deținere fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

Astfel, una dintre cele patru persoane a fost depistată în flagrant delict, în Târgu Neamț, în timp ce ar fi transportat aproximativ 3 kilograme de canabis destinate comercializării.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2023 – mai 2024, în mod repetat, cele patru persoane ar fi deținut, intermediat și comercializat, direct, diferite cantități de canabis către consumatori, inclusiv minori, din județele Neamț, Suceava, Botoșani și Iași.

La aceeași dată, au fost efectuate 5 percheziții domiciliare, în județele Neamț și Suceava, fiind descoperite și ridicate cantități de droguri de risc (canabis), grindere, cântare electronice, medii de stocare a datelor, telefoane mobile, precum și 9.300 de lei.

La data de 16 mai a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea a 4 persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, 17 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor patru persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Tags:

Poliția Română


Alte articole:

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe