Peste 2.200 de militari aliaţi & la exerciţiul multinaţional Sea Shield 24, în Marea Neagră şi pe Dunăre

8 luni în urmă 160

Forțele Navale Române organizează, în perioada 8 - 21 aprilie, exercițiul multinațional „Sea Shield 24”, la care vor lua parte 12 state aliate și partenere.

Forțele Navale Române organizează, în perioada 8 - 21 aprilie, exercițiul multinațional „Sea Shield 24”, la care vor lua parte 12 state aliate și partenere, precum Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Marea Britanie, Moldova, Regatul Țărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Turcia și Statele Unite ale Americii. De asemenea, vor participa și celelalte categorii de forțe din Armata României, precum și structuri din sistemul național de apărare.

Peste 2.200 de militari aliaţi se vor antrena în Marea Neagră, în zona costieră, pe fluviu şi în Delta Dunării la exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24", pentru misiuni de combatere a activităţilor ilegale pe mare şi fluviu, controlul maritim şi fluvial, căutare şi salvare pe mare, acordarea asistenţei unei nave aflate în dificultate şi asigurarea securităţii la nivelul infrastructurii critice, potrivit unui comunicat MApN, remis Lumea Presei.
Militarii vor folosi 27 de nave maritime şi fluviale, 17 aeronave şi 91 de autovehicule şi ambarcaţiuni, arată sursa citată.
Exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24" este cel mai complex eveniment condus de Forţele Navale Române, prin intermediul Comandamentului Componentei Navale "Viceamiral Ioan Georgescu", în anul de instrucţie 2024 şi contribuie la promovarea iniţiativelor şi intereselor României în plan regional şi internaţional, precum şi la creşterea nivelului de interoperabilitate dintre forţele participante. Totodată, se urmăreşte optimizarea efortului interinstituţional şi sincronizarea ciclurilor de planificare la nivelul Forţelor Navale, în cooperare cu celelalte categorii de forţe.
Prima ediţie a Exerciţiului multinaţional "Sea Shield" a avut loc în anul 2015, scenariile acestuia fiind adaptate continuu pentru a răspunde, rapid şi eficient, la întregul spectru de ameninţări la adresa securităţii şi stabilităţii regionale.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe