A fost alertă la Liceul „Gheorghe Duca” din Constanța, unde un elev a pulverizat spray cu piper în incinta școlii. Mai mulţi copii şi adulţi au suferit simptome severe, acuzând greață și dificultăți respiratorii. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
La fața locului au fost trimise patru echipaje SMURD, două autospeciale pentru transport victime multiple, patru echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța.
23 de persoane au fost evaluate medical, dintre care 21 de elevi au fost transportați la spital.
Polițiștii fac verificări .
„Directorul unității de învățământ Liceul Tehnologic Gheorghe Duca din Constanţa a semnalat un incident în cursul acestei dimineți. Este vorba despre un elev de clasa a IX-a care a utilizat în sala de clasă un dispozitiv cu substanță iritantă (spray cu piper). Avându-se în vedere efectul substanței asupra elevilor, a fost solicitată intervenția ambulanței. Totodată, s-a solicitat și prezența organelor de poliție. Din comunicarea avută cu doamna directoare, se pare că elevii nu se află, la acest moment, în pericol. Elevul care a produs incidentul a fost preluat de către reprezentanții poliției,”transmite Inspectoratul Școlar Județean Constanța