Premierul Nicolae Ciucă: „Sunt foarte bucuros să fiu astăzi la baza militară Mihail Kogălniceanu, un punct foarte important de descurajare și apărare a flancului estic al NATO''.

2 luni în urmă 111

Evenimente

Premierul Nicolae Ciucă a fost prezent, sâmbătă după-amiază, la ceremonia de prezentare a Drapelului de luptă al unităţii americane desfăşurate suplimentar în România, este vorba de Brigada 2 Combat Team, din cadrul Diviziei 101 Aeropurtate americane.

Sorin Sorin

Iulie 30, 2022 - 21:53

6 0

Acesta a declarat că abordarea unitară a Flancului Estic este cea mai eficientă modalitate de a apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO, precizând că recentul Summit de la Madrid a marcat nașterea unei noi etape de descurajare şi apărare colectivă. 
Iată alocuțiunea acestuia:
„Sunt foarte bucuros să fiu astăzi la baza militară Mihail Kogălniceanu, un punct foarte important de descurajare și apărare a flancului estic al NATO.
Noile realități în regiunea Mării Negre și pe întregul Flanc Estic Aliat, determinate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, au condus la adoptarea unui Nou Concept Strategic al Alianței, la Summit-ul de la Madrid, care a recunoscut această regiune ca fiind de importanță strategică. Această decizie a fost susținută, cu argumente solide, atât de președintele României cât și de președintele SUA.
Abordarea unitară a Flancului Estic este cea mai eficientă modalitate de a apăra fiecare centimetru de teritoriu al NATO, iar  Summit-ul de la Madrid a marcat nașterea unei noi etape de descurajare și apărare colectivă.
După 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic SUA-România, președintele Biden a reiterat la Madrid angajamentul ferm al SUA față de securitatea regiunii Mării Negre, anunțând acțiuni suplimentare pentru întărirea descurajării și apărării NATO, contribuții care sunt de o importanță capitală. Președintele Biden a reiterat angajamentul SUA față de România. Acestea sunt dovezi reale ale angajamentului SUA față de securitatea flancului estic al NATO. 
Vreau să vă mulțumesc tuturor, bărbați și femei în uniformă, dislocați în România, pentru efortul dumneavoastră și pentru contribuția la securitatea noastră. Mulțumesc, de asemenea, familiilor dumneavoastră. Ele sunt adevărați stâlpi de susținere atunci când sunteți departe de casă.
Divizia 101 Aeropurtată, o unitate cu renume, de elită, are misiunea de a consolida flancul estic al NATO. Dragi militari ai Diviziei 101 Aeropurtată, vă mulțumesc că sunteți aici și sunt convins că, alături de militarii români și de cei al forțelor aliate dislocate aici, vă veți îndeplini misiunea. Prezența dumneavoastră este foarte binevenită. Împreună suntem mai puternici.
Pentru a ne adapta mai bine la această nouă paradigmă de Securitate, suntem într-o fază avansată cu implementarea Grupului de Luptă Multinațional, condus de Franța, cu participarea militarilor din Belgia și Țările de jos. Acesta va fi ridicat la nivel de brigadă.
Doresc, de asemenea, să transmit mulțumiri tuturor aliaților care contribuie la misiunile de descurajare și apărare pe Flancul Estic și în România.
Dragi militari, vă mulțumesc încă o dată pentru profesionalismul și dedicarea de care dați dovadă!”

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe