Primăria Constanța va face investiții de 5 milioane de euro la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase

10 luni în urmă 342

Primăria Constanţa a anunţat că va face investiţii de 5 milioane de euro la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Lucrările care vor fi realizate au ca scop creşterea eficienţei energetice a clădirii în care funcţionează spitalul.

Primăria Constanţa a anunţat că va face investiţii de 5 milioane de euro la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, unitate medicală unde, la începutul lunii octombrie, a izbucnit un incendiu în urma căruia şapte persoane şi-au pierdut viaţa. Lucrările care vor fi realizate au ca scop creşterea eficienţei energetice a clădirii în care funcţionează spitalul.

Primăria Constanţa a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul "Creşterea eficienţei energetice a imobilului Spitalul Municipal Constanţa".
"Obiectivul general al proiectului constă în creşterea eficienţei energetice a imobilului în care funcţionează Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, prin implementarea unui set integrat de măsuri destinate optimizării consumurilor energetice la nivelul clădirii şi alinierii la standardele şi cerinţele de performanţă energetice europene. (…) Investiţia se va realiza asupra Corpului C1, respectiv asupra clădirii în care funcţionează în prezent Spitalul Municipal. Clădirea a fost edificată în anul 1938, are un regim de înălţime S+P+2E+M (5 niveluri), o arie construită la sol de 1.373 mp şi o arie construită desfăşurată de 5.418 mp. Suprafaţa utilă totală a construcţiei este de 4.092,68 mp, fiind identică cu aria utilă încălzită”, a anunţat Primăria Constanţa.

În cadrul proiectului vor fi luate măsuri de creştere a eficienţei energetice, printre care realizarea unei hidroizolaţii corespunzătoare pe perimetrul fundaţiei; înlocuirea instalaţiilor sanitare şi termice; izolarea termică a pereţilor exteriori cu vată minerală bazaltică de exterior, izolarea termică a pardoselii; termoizolarea planşeului peste ultimul nivel; montarea pompelor de căldură de tip aer-apă şi integrarea acestora în sistemul existent de încălzire; montarea unei instalaţii de panouri solare, înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri de tip LED; montarea unui sistem de panouri fotovoltaice; montarea unui sistem de ventilarea locală a spaţiilor cu recuperatoare de căldură, montarea unei instalaţii de climatizare.

De asemenea, vor mai fi făcute şi alte lucrări, printre care: înlocuirea balustradelor; înlocuirea tuturor obiectelor sanitare; modernizarea instalaţiei de iluminat; realizarea unei instalaţii de stingere a incendiilor; înlocuirea uşilor de acces în spital cu unele cu sistem de închidere automată; montarea unui sistem de colectare, dirijare şi îndepărtare a apei pluviale de pe acoperiş.
Proiectul "Creşterea eficienţei energetice a imobilului Spitalul Municipal Constanţa" este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020 are o valoare totală de 25.051.754,69 lei.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe