Putin cere recunoaşterea suveranităţii ruse în Crimeea, denazificarea Ucrainei şi statut neutru pentru aceasta

9 luni în urmă 113

Vladimir Putin i-a declarat omologului său francez Emmanuel Macron că pretinde recunoaşterea peninsulei Crimeea, demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei şi un statut neutru pentru aceasta.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a declarat luni omologului său francez Emmanuel Macron că pretinde recunoaşterea peninsulei Crimeea drept teritoriu rus, "demilitarizarea şi denazificarea" Ucrainei şi un "statut neutru" pentru aceasta, ca precondiţii pentru a pune capăt invaziei în această ţară, informează AFP și preluată de Agerpres.

Putin a cerut "recunoaşterea suveranităţii ruse asupra Crimeii, realizarea demilitarizării şi denazificării statului ucrainean şi garanţia statutului său neutru", a transmis Kremlinul într-un comunicat, după o convorbire telefonică între cei doi preşedinţi.
Potrivit Kremlinului, preşedintele rus a subliniat că soluţionarea conflictului "nu este posibilă decât dacă interesele de securitate legitime ale Rusiei sunt luate în considerare fără condiţii".
"Partea rusă este deschisă la negocieri cu reprezentanţi ai Ucrainei şi speră că ele vor duce la rezultatele sperate", adaugă comunicatul.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe