Rafila: Școlile rămân în continuare deschise pe baza algoritmului stabilit

10 luni în urmă 300

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că școlile vor rămâne deschise pe baza regulilor stabilite pentru valul 5 al pandemiei de COVID-19.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că școlile vor rămâne deschise pe baza regulilor stabilite pentru valul 5 al pandemiei de COVID-19. Acesta a transmis un avertisment pentru părinți, să nu trimită copiii la școală dacă au simptome.

Școlile rămân în continuare deschise pe baza algoritmului stabilit legat de existeța unor focare cu trei cazuri în fiecare clasă sau a cotinuării activității până când jumătate din clase sunt afectate. În sfârșit Ministerul Educației a reluat programul de testare în școli. El poate fi un bun ajutor dar mai trebuie lucrat ca aceste teste să fie aplicate corect de către părinte. Există o bună evidență a copiilor. Am auzit că sunt persoane care își trimit copiii cu simtome la școală. Un astfel de copil trebuie testat nu ca să fie rimis la școală, trebuie reținut la domiciliu și activitatea cadrelor didactice este etremd e important ca copiii cu simptome să rămână la domiciliu”, a declarat Alexandru Rafila.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe