Rafila: Vrem să evităm un lockdown și închiderea școlilor.

9 luni în urmă 213

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, miercuri, ce măsuri urmează să fie implementate în perioada următoare pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila prezintă, miercuri, alături de directorul Institutului Național de Sănătate Publică Adriana Pistol, estimările specialiștilor în legătură cu valul 5 al pandemiei, dar și măsurile pe care Minsiterul Sănătății le-a pregătit. Rafila a vorbit și despre certificatul COVID-19, proiect abandonat în Coaliție după o discuție cu președintele Klaus Iohannis.

La rândul său, Adriana Pistol a explicat adoptarea certificatului ar fi redus presiunea pe spitale în valul generat de varianta Omicron. „60% din populația vulnerabilă este nevaccinată”, spune directorul INSP.

„Noi ne-am aflat în cursul celui de al patrulea val într-o situație în care sistemul a fost depășit. Am avut cea mai mare mortalitate din UE, 3% dintre pacienții infectați au decedat și au fost afectate și persoanele cu alte patologii care au avut acces limitat la serivcii medicale. Ne dorim ca acest lucru să nu se mai întâmple. Nu avem decât măsurile așa numite de sănătate publice, care se referă la distanțare, utilizarea măștii, pe care le recomandăm. Trebuie să găsim o soluție să revitalizăm campania de vaccinare prin informații credibile și accesibile”, a declarat ministrul Rafila. 

Ministrul spune că are instrumente limitate pentru a opri răspândirea noii tulpini, unul dintre aceste posibile instrumente fiind certificatul electornic COVID, care nu a fost adoptat din cauza unei decizii politice în Coaliție, potrivit Digi24.
„Încercăm să extindem testarea la nivelul cabinetelor de familie și sperăm să avem succes să depistăm cât mai repede persoanele bolnave. Din păcate, o măsură care să încetinească transmiterea, acel certificat COVID-19, noi l-am elaborat, dar el nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm în România, rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică care să ducă la adoptarea acestui document încât să evităm trei lucruri majore: 1. un lockdown; 2. închiderea școlilor; 3. un număr cât mai mic de decese și pentru asta trebuie să avem toate instrumentele”, a spus ministrul Sănătății.

„Dacă certificatul COVID-19 ar fi existat, panta de creștere ar fi fost mult mai lină”, a spus și Adriana Pistol, directorul INSP.

Potrivit directorului INSP, până la jumătatea lunii ianuarie Omicron va deveni tulpina dominantă, fiind estimate peste 25.000 de cazuri pe zi. În scenariul optimis, în 33 de zile se vor ocupa 1.500 de paturi la ATI, în condițiile în care 60% din populația vulnerabilă este nevaccinată.

Măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19 în valul 5:

"S-au făcut demersuri pentru aducerea de medicamente inovative pentru tratament în sistem ambulatoriu S-a înființat o structură de coordonare a asistenței medicale, la nivelul Ministerului Sănătății. Lucrăm și avem datele în timp real. La nivel județean, acest grup operativ la colabora cu o structura de coordonare a asistenței medicale spitalicești din cadrul județului. Avem sprijinul prim-ministrului Se pune la dispoziție lista centrelor de testare și de evaluare care există în fiecare județ. Ea va fi disponibilă pe site-ul ministerului cât și la nivelul fiecărui DSP Noi centre de evaluare pentru pacienți Extinderea capacității de testare S-a realizat ghidul de recomandări pentru monitorizare, evaluare, tratament și asistență medicală ambulatorie. Este deja la dispoziția medicilor de familie. Prevede inclusiv modul în care se prescriu medicamentele antivirale S-a cerut o situație clară a instalațiilor electrice din spitale și a celor de oxigen, pentru evitarea incendiilor.", a declarat ministrul Rafila.
Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe