Raluca Turcan: Salariul minim în România este mic şi trebuie să crească

1 an în urmă 34

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că salariul minim pe economie în România este mic şi trebuie să crească. Negocierile cu sindicatele şi patronatele vor începe în luna septembrie.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că salariul minim pe economie în România este mic şi trebuie să crească. Negocierile cu sindicatele şi patronatele vor începe în luna septembrie.

„Eu o să vă spun câteva principii, ca să fie lucrurile foarte clare. Unu: cred că salariul minim trebuie să crească şi cred că este mic în România”, a declarat Raluca Turcan
Ea a fost întreruptă de jurnalişti, care au întrebat-o cât este salariul minim. Asta în condițiile în care, marți, Dan Vîlceanu, noul ministru liberal al Finanțelor, nu a știut să răspundă la această întrebare.
„Vă daţi seama că îl cunosc şi am negociat creşterea salariului minim brut la 2.300 de lei. Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus. Vreau să clarific punctul de vedere cu salariul minim”, a răspuns Turcan.
„Trebuie să crească pentru că este mic şi 2.300 brut este puţin, în condiţiile în care avem şi un fenomen îngrijorător de muncă nedeclarată sau muncă subdeclarată, ceea ce face ca, de fapt, oamenii să fie privaţi şi în privinţa salariului pe care îl primesc în mână, şi în privinţa contribuţiilor la sistemul de pensii. De asemenea, această creştere a salariului minim trebuie făcută predictibil şi să nu conducă la o avalanşă de concedieri şi de pierderi de locuri de muncă”, a mai declarat ministrul Muncii.
În ceea ce privește creșterea pensiilor, Turcan a afirmat că ei „vor intra în capcana nefericită pe care a întins-o PSD” de a face speculații, iar „practica să dea rateuri”.
Aceasta a mai spus că, în perioada următoare, casele judeţene de pensii vor angaja o mie de persoane care să introducă manual în sistemul digital de pensii datele din cele aproximativ cinci milioane de dosare existente.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe