România a pierdut ultimul meci la Campionatul Mondial din Spania, 30&34 cu Suedia

9 luni în urmă 272

România a fost învinsă și de a treia reprezentantă a Europei la Mondialul din Spania. Suedia a avut nevoie de victorie la cel puțin 3 goluri pentru a se califica în sferturile de finală și a obținut-o.

România a fost învinsă și de a treia reprezentantă a Europei la Mondialul din Spania. Suedia a avut nevoie de victorie la cel puțin 3 goluri pentru a se califica în sferturile de finală și a obținut-o.

România a rămas fără victorie împotriva unui adversar din Europa la Campionatul Mondial de handbal feminin din Spania, fiind învinsă și de Suedia în ultima partidă, cu 34-30.

Reprezentativa nordică s-a calificat în sferturile de finală, în timp ce selecționata condusă de Adrian Vasile a terminat acest turneu final pe locul 13. Exceptând locul 13 la Mondialul din 2011, România nu a mai terminat niciodată atât de jos la un Mondial sau European după 2001.

Suedia a controlat tot meciul, dar și România a avut și ea câteva porțiuni bune de joc. Yuliya Dumanska a ajutat echipa în câteva rânduri să rămână în joc, iar tricolorele au pus probleme atât timp cât nu au oferit șansa adversarelor să plece pe faza a doua și contraatac. Scandinavele au gestionat totuși perfect presiunea de la această întâlnire, iar la final și-au atins obiectivul.

Pentru România au marcat Cristina Laslo 7 goluri, Crina-Elena Pintea 6, Bianca-Maria Bazaliu 4, Dana-Andreea Rotaru 4, Bianca Elena Harabagiu 3, Laura Moisă 2, Lorena-Gabriela Ostase 1, Maria-Mădălina Zamfirescu 1, Alexandra-Diana Badea 1, Alexandra Dindiligan 1.

Golurile scandinavelor au fost reuşite de Linn Blohm 7, Jamina Roberts 5, Nathalie Hagman 5, Emma Lindqvist 4, Jenny Carlson 4, Carin Stromberg 3, Olivia Mellegard 2, Nina Dano 2, Elin Hansson 2.

România este singura echipă prezentă la toate cele 25 de ediţii ale Campionatului Mondial (incluzând-o şi pe aceasta). La precedenta ediţie, în 2019 (Japonia), tricolorele s-au clasat pe locul 12.
România are în palmares patru medalii la Campionatul Mondial: una de aur (1962), două de argint (1973 şi 2005) şi una de bronz (2015).

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe