Preşedintele AUR, George Simion, candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, a declarat luni, că îşi va da demisia în şase luni, dacă nu îşi va respecta această promisiune electorală.
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, a declarat luni, în prezenţa câtorva sute de persoane care s-au înscris în "Planul Simion", un program de locuinţe "la preţuri de producător", că îşi va da demisia "în şase luni", dacă nu îşi va respecta această promisiune electorală.
Contractele au fost semnate la fostul magazin Bucureşti, care va fi sediul de campanie al liderului AUR pentru alegerile prezidenţiale.
"E pentru prima oară în ultimii zeci de ani când un candidat îşi asumă un mandat imperativ, nu cum spune legea, mandat reprezentativ. Adică îmi asum prin semnătură directă, mă oblig în faţa alegătorilor să respect termenele şi condiţiile oferite în promisiunea electorală pe care o fac: apartamente la preţuri de producător. Dacă nu respect termenele şi condiţiile din acest program, îmi dau demisia în şase luni, conform contractului care este valabil din punct de vedere juridic", a afirmat Simion.
El a adăugat că prin acest contract vrea "ca fiecare român să fie proprietar".
Liderul AUR a explicat că măsura privind o locuinţă de la 35.000 de euro este fezabilă, atât timp cât statul se implică, asigurând terenurile şi asigurând utilităţile şi infrastructura.
"Preşedintele George Simion vrea ca fiecare român să fie proprietar. Totodată, George Simion vrea ca o pondere cât mai mare din sectorul bancar să fie de stat (...). Practic, ca să înţeleagă orice român, la un credit actual, la o rată de 4.000 de lei, vor trebui să plătească numai 2.200 de lei. Le reducem în jur de 30-35%, dobânda actuală. Noi vrem să investim în piaţa forţei de muncă locală, vrem să investim în materiale de construcţii, din care marea majoritatea sunt cumpărate din România. De fapt, cel mai mare avantaj al acestui program de construcţii de locuinţe este faptul că banii rămân în ţară şi repornim economia românească", a susţinut liderul AUR.
Întrebat care sunt priorităţile de politică externă, dacă va deveni preşedinte, Simion a spus că vrea ca România să nu fie implicată în "niciun război".
"Vreau ca România să nu fie implicată în niciun război, preşedintele George Simion nu va scoate România din Uniunea Europeană, dar o va băga cu drepturi depline în Schengen şi, totodată, preşedintele George Simion vizează aderarea României la Grupul de la Vişegrad", a punctat Simion.
Referitor la războiul din Ucraina, el a transmis că se opune "oricărui sprijin militar către altă ţară".
"Ne opunem oricărui sprijin militar către orice altă ţară şi către război. Voi fi un preşedinte al păcii şi, faţă de ostaşul care serveşte ţara, nu ştiu care ţară, probabil ţara altora, faţă de un secretar general adjunct al NATO, eu o să militez pentru pace. România a fost cândva un promotor al păcii la nivel internaţional şi îmi doresc să redevenim un mijlocitor şi un negociator al păcii. Şi în conflictul din Ucraina, în cazul agresiunii militare ruseşti din Ucraina, şi în Orientul Mijlociu. Cum văd rezolvarea conflictului? Prin conducători care iubesc pacea, cum este preşedintele Donald Trump, în Statele Unite", a conchis el.