Slujba de Bobotează la Ovidiu!

11 luni în urmă 410

IPS Teodosie a oficializat slujba de Sfințire Mare a apei la Parc Faleza Lac din localitatea Ovidiu

IPS Teodosie a fost așteptat  la Ovidiu de credincioși, unde a oficializat slujba de Sfințire Mare a apei la Parc Faleza Lac (zona scena)întâmpinat fiind de primarul orașului dl. George Scupra și un sobor de preoți. După slujba, IPS Teodosie a aruncat cele trei cruci de lemn fiind recuperate de trei tineri curajoși.

Aghiasma Mare trebuie să se bea de orice creștin, în ajunul Bobotezei până pe data de 14 ianuarie, până atunci ține Sărbătoarea Bobotezii. E bine să aibe fiecare mai multă aghiasmă în casă, să o țină pentru a stropi casa, să sfințească casa. Mulți credincioși mi-au spus că au aghiasmă din 2002 și este la fel de proaspătă”, a spus IPS Teodosie.

,,Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. De aceea Biserica mai numeşte Boboteaza "Arătarea Domnului", "Dumnezeiasca Arătare" și "Epifania", această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând "arătare", "descoperire", "revelare". De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.

Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului și Vinerea Mare dinaintea Paştilor.

Agheasma mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de agheasma mică, ce se obţine prin sfinţirea în biserică a apei, în prima zi a fiecărei luni, dar şi în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul''.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe