Stoltenberg: Suntem împreună pentru a proteja România și pe toți aliații noștri. NATO nu va face compromisuri

7 luni în urmă 89

România nu este singură, iar prezenţa trupelor NATO transmite un mesaj de unitate a Alianţei, a declarat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis şi Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, au vizitat, vineri, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. "România nu este singură", iar prezenţa trupelor NATO transmite un mesaj de unitate a Alianţei, a declarat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Este o plăcere să fiu înapoi în România, un aliat NATO puternic şi implicat şi îi mulţumesc pentru implicarea personală. Suntem aici pentru a ne apăra aliaţii şi a menţine zona sigură. Azi şi avioane spaniole vor sosi în Bulgaria şi 1.000 de soldaţi americani vin la această bază, astfel încât numărul total de soldaţi americani ajunge la 2.000 la această bază. Noi americanii suntem dedicaţi apărării Europei. Alianţii sunt aici pentru a consolida prezenţa NATO în această perioadă critică. Mai multe trupe, mai multe capacităţi. Salut oferta Franţei de a aduce un batalion aici în România. (..) Este cu atât mai important în lumina activităţii nejustificate a Rusiei în apropiere, inclusiv în zona Mării Negre. Marea Neagră e de importanţă strategică vitală. Suntem dedicaţi dialogului şi găsirii unei soluţii. NATO nu va face compromisuri în ceea ce priveşte principiile de bază, dreptul fiecărei naţiuni de a îşi alege propria cale. Niciodată nu vor exista membrii NATO de rang întâi şi rang secund. Nu există decât alianţi NATO.
Transmitem un mesaj puternic în vremuri grele: suntem împreună pentru a păstra pacea și pentru a rezista agresiunilor. E un un răspuns necesar și de apărare vizavi de ce se întâmplă la granița Ucrainei. Facem apel la Rusia să continue dialogul, suntem oricând deschiși la o soluție politică. Dar suntem, în același timp, și puternici și vigilenți. Acesta este scopul pentru care suntem aici”, a declarat Jens Stoltenberg.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe