Tîlvăr: Dotarea Armatei României cu echipamente de ultimă generaţie este o prioritate pentru echipa mea

3 luni în urmă 23

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut, vineri, o întrevedere cu preşedintele companiei Lockheed Martin, Jim Taiclet, în marja Conferinţei de securitate de la Munchen.

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut, vineri, o întrevedere cu preşedintele companiei Lockheed Martin, Jim Taiclet, în marja Conferinţei de securitate de la Munchen, context în care a vorbit de prioritatea dotării armatei române cu cele mai noi echipamente.

Potrivit unui comunicat MApN, subiectele aflate pe agenda convorbirilor au vizat stadiul implementării programelor de înzestrare aflate în derulare cu această companie, atât prin contracte Guvern la Guvern, cât şi comerciale.
Au fost apreciate calitatea cooperării, dar şi a produselor de înalt nivel tehnologic intrate deja în dotarea Armatei României, precum aeronavele multirol F-16 Fighting Falcon, avionul de transport tactic C-130 Hercules, lansatoarele multiple de rachete cu bătaie mare - HIMARS, rachete pentru sistemele PATRIOT, precum şi diverse tipuri de radare, arată MApN.

"Dotarea Armatei României cu echipamente de ultimă generaţie este o prioritate pentru echipa mea şi vom continua să căutăm cele mai eficiente soluţii în această direcţie. Într-o lume extrem de competitivă şi într-un domeniu aflat într-o continuă dinamică, trebuie să avem capacitatea de a ne adapta, inclusiv prin îmbrăţişarea noilor tehnologii, digitalizarea şi cercetarea pe dimensiunea de apărare", a transmis ministrul Tîlvăr.
Cei doi oficiali au convenit că standardizarea digitalizării la nivelul NATO şi intensificarea ritmului de implementare a noilor tehnologii în domeniul apărării reprezintă teme actuale şi importante.
Ministrul Apărării Naţionale a subliniat importanţa respectării graficului agreat privind livrările echipamentelor achiziţionate, ţinând cont de poziţionarea României pe Flancul estic al NATO şi la Marea Neagră.
Oficialul român a salutat demersurile companiei americane de a dezvolta în ţara noastră, la Bacău, prin compania Aerostar, Centrul de mentenanţă pentru sistemul HIMARS. El a evidenţiat, de asemenea, mentenanţa aeronavelor F16 din dotarea Forţelor Aeriene Române, prin aceeaşi companie românească.
În context, Angel Tîlvăr a reiterat decizia ţării noastre de a achiziţiona 32 de aeronave F-35, un pas "extrem de important", aprobat de Parlamentul României, subliniind importanţa unei cooperări continue pentru succesul acestui demers, inclusiv prin perspectiva cooperării industriale.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe