Ţinutul Buzăului a devenit oficial geoparc internaţional UNESCO

5 luni în urmă 207

Ținutul Buzăului a obținut miercuri validarea oficială ca geoparc internațional UNESCO, fiind astfel recunoscut drept teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță globală.

Ținutul Buzăului a obținut miercuri validarea oficială ca geoparc internațional UNESCO, fiind astfel recunoscut drept teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță globală.

"Ţinutul Buzăului" a obţinut, miercuri, validarea oficială ca Geoparc Internaţional UNESCO, fiind recunoscut, astfel, drept teritoriu cu valori naturale şi culturale de importanţă globală, informează Consiliul Judeţean (CJ) Buzău.
Potrivit sursei citate, membrii Biroului Executiv al UNESCO, reunit la Paris, au votat favorabil includerea "Ţinutului Buzăului"/"Buzău Land" în "clubul select al geoparcurilor internaţionale", iar ceremonia oficială de acordare a titlului de Geoparc Internaţional UNESCO va avea loc online joi, 21 aprilie.
"Din cele 16 geoparcuri aspirante la titlu de Geoparc Internaţional UNESCO, doar 8 au fost validate, printre care şi 'Ţinutul Buzăului', numărul total al geoparcurilor ajungând astăzi la 177 din 46 de ţări. 'Ţinutul Buzăului', cu cele 18 comune componente, devine după 16 ani de efort comun Geoparc Internaţional UNESCO, cel mai amplu proiect de dezvoltare locală pentru judeţul Buzău, reprezentativ pentru zona Munteniei şi pentru întreaga Românie. Vulcanii noroioşi, domurile de sare, focurile vii, trovanţii de la Ulmet, aşezările rupestre şi chihlimbarul de la Colţi sunt printre cele mai renumite atracţii ale acestei regiuni pitoreşti din zona de curbură a Carpaţilor", se arată într-un comunicat de presă al CJ Buzău, remis Agerpres.

Reprezentanţii CJ Buzău au precizat că statutul de Geoparc Internaţional UNESCO atestă că acest teritoriu este o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educaţională, economică şi socio-culturală a comunităţilor, în consens cu protejarea şi dezvoltarea mediului înconjurător.
Zona va beneficia de promovarea UNESCO şi prin Reţeaua Europeană şi Globală a Geoparcurilor, iar, potrivit autorităţilor judeţene, Buzău Land va deveni o destinaţie turistică importantă pe harta României, noul statut având potenţialul de a atrage turişti, dar şi de a convinge antreprenorii să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură.
Nu în ultimul rând, acestea preconizează că noul statut va atrage după sine finanţări şi investiţii în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaştere economică şi socială a unui teritoriu cu mare potenţial.
"Beneficiile pentru judeţul Buzău sunt însemnate. Comunităţile locale de pe teritoriul geoparcului au acum susţinerea UNESCO în promovarea internaţională şi le este recunoscută la nivel mondial unicitatea elementelor naturale, a tradiţiilor locale şi a valorilor cultural-istorice. Avem convingerea că în următorii 4 ani, până la revalidare, potenţialul uriaş al judeţului Buzău poate fi promovat şi valorificat prin intermediul parteneriatelor locale şi internaţionale, colaborarea cu alte geoparcuri din reţea şi atragerea de finanţări (...) Validarea 'Ţinutului Buzăului' ca Geoparc Internaţional UNESCO se constituie în sine ca fundament al unor acţiuni de dezvoltare concrete: investiţii coerente în infrastructura locală, dezvoltarea geoturismului, iniţierea de activităţi educaţionale şi de cercetare, precum şi conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului geologic, natural şi cultural", a afirmat preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, potrivit sursei citate.
Consiliul Judeţean Buzău a iniţiat acest proiect de dezvoltare în anul 2006, împreună cu Universitatea din Bucureşti.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe