Ucraina şi Rusia au semnat cu Turcia şi ONU acorduri separate privind exportul de cereale ucrainene

2 luni în urmă 105

Ucraina şi Rusia au semnat vineri, la Istanbul, două acorduri separate cu Turcia şi ONU privind exportul de cereale ucrainene şi de produse agricole prin Marea Neagră.

Ucraina şi Rusia au semnat vineri, la Istanbul, două acorduri separate cu Turcia şi ONU privind exportul de cereale ucrainene şi de produse agricole prin Marea Neagră, în cadrul unei ceremonii inedite pentru două ţări aflate în război, relatează AFP.

Kievul şi Moscova au semnat două texte identice dar separate, la solicitarea Ucrainei, care a refuzat să parafeze orice document împreună cu Rusia.
Cele patru delegaţii s-au reunit în incinta palatului Dolmabahce, la Istanbul, în prezenţa secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, precum şi a miniştrilor turc şi rus ai apărării şi al ministrului ucrainean al infrastructurilor.

Acest acord, aprig negociat din aprilie la iniţiativa lui Antonio Guterres, venit de urgenţă la Istanbul joi seară, va uşura situaţia ţărilor dependente de pieţele rusă şi ucraineană, care reprezintă împreună 30% din piaţa mondială de cereale.

Secretarul general al ONU a mulţumit Rusiei şi Ucrainei care "şi-au depăşit divergenţele pentru a face loc unei iniţiative în folosul tuturor". Acum, acordul "trebuie implementat deplin", a pledat el.

Preşedintele turc a recunoscut că "nu a fost uşor" să se ajungă la acest rezultat şi şi-a exprimat speranţa că semnarea acordului, care intervine la aproape cinci luni de la începutul conflictului, "va întări speranţa de a pune capăt acestui război".

Potrivit Programului Alimentar Mondial (PAM), 47 de milioane de persoane suplimentare sunt expuse "foametei" de la începutul războiului.

Cu câteva ore înainte de ceremonie, Ucraina a precizat că nu va semna "niciun document cu Rusia", ci numai cu Turcia şi ONU. Antonio Guterres a subliniat totuşi caracterul "fără precedent" al acestui acord încheiat între două ţări în război.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe