Un senator rus ameninţă Chişinăul că Republica Moldova ar putea deveni o a doua Ucraină

4 luni în urmă 56

Senatorul rus Vladimir Djabarov a declarat joi că Republica Moldova ar putea fi transformată într-o a doua Ucraină prin concursul patronilor occidentali, care se va solda cu o catastrofă.

Transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraină prin concursul "patronilor" ei occidentali se va solda cu o catastrofă pentru ea, iar încercările Chişinăului de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria nu pot să conducă decât la destabilizare, a declarat joi Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), citat de agenţia de presă rusă TASS.

"Transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraină, situaţie spre care o împing patronii ei occidentali, pomparea ei cu arme occidentale nu fac decât să agraveze problema şi îndepărtează perspectivele unei rezolvări paşnice a conflictului de pe Nistru", a spus Djabarov în cadrul unei mese rotunde, dedicată participării Rusiei la operaţiunea de menţinere a păcii în Transnistria, notează Agerpres.

"Deschiderea unui real al doilea front în Transnistria va duce la o catastrofă pentru întreg statul moldovean", a ameninţat senatorul rus, în condiţiile în care autorităţile de la Chişinău au pledat dintotdeauna pentru soluţionarea paşnică a conflictului de pe Nistru, potrivit Deschide.md.

Rusia a pledat constant pentru pace în Transnistria, iar forţa de menţinere a păcii, din care fac parte şi soldaţi ruşi, "a fost întotdeauna un bastion al previzibilităţii şi al liniştii, garantul securităţii pe malul stâng al Nistrului", susţine senatorul rus.

"Orice încercare a politicienilor iresponsabili de la Chişinău de a pune sub semnul întrebării acest rol al pacificatorilor ruşi, de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii odată cu retragerea trupelor ruse din regiune va duce doar la destabilizare", a declarat Djabarov, citat de TASS.

Senatorul rus şi-a exprimat de asemenea preocuparea faţă de pauza prelungită care a intervenit în negocierile în formatul '5plus2' (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus SUA şi UE, ca observatori).

"Ignorarea de către partea moldoveană a iniţiativelor de reluare a dialogului făcute de conducerea transnistreană, urmărind unilateral instrucţiunile Occidentului colectiv a pus autorităţile de la Chişinău pe calea torpilării negocierilor şi la condiţii în care continuarea acestora nu mai este posibilă în cheie constructivă", susţine Djabarov.

Prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din senatul rus a criticat autorităţile moldovene pentru adoptarea unei legi care ar interzice media ruse şi le-a acuzat că ar combate memoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei, după cum numeşte Moscova cel de-Al Doilea Război Mondial.

"Oare crede în mod serios Chişinăul că interzicând panglicile Sf. Gheorghe şi glorificându-i pe criminalii româno-fascişti, împreună cu românizarea şi o propagandă rusofobă frenetică în mass-media în legatură cu situaţia din Ucraina fac ca imaginea Republicii Moldova să fie atractivă pentru transnistreni?", se întreabă retoric senatorul rus în declaraţia pentru TASS.

"Ţara noastră va continua să asigure pacea pe Nistru şi să contracareze orice posibile provocări şi tentative de destabilizare. Acest lucru este în interesul locuitorilor atât din Republica Moldova, cât şi din Transnistria", a afirmat el.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe