Universitatea Ovidius, medaliată cu bronz la turneul internațional de darts pentru persoane cu nevoi speciale

10 luni în urmă 451

Universitatea Ovidius din Constanța a participat la Ankara, la turneul internațional de darts adresat persoanelor cu nevoi speciale, organizat în cadrul proiectului european Sitting Darts.

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat în perioada 12-13 noiembrie 2021, la Ankara, Turcia, la turneul internațional de darts adresat persoanelor cu nevoi speciale, organizat în cadrul proiectului european Sitting Darts, în urma căruia echipa constănţeană s-a clasat pe locul trei, fiind medaliaţi cu bronz, informează prof.univ.dr. Carmen Ene-Voiculescu, managerul de proiect.

Potrivit sursei citate, delegația UOC formată din opt membri, patru sportivi și patru reprezentanţi ai conducerii tehnice, a fost condusă de către conf. univ. dr. Antoanela Oltean, cadru didactic la Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS). 
Sportivii care au reprezentat UOC, dar și România, la competiția Sitting Darts sunt: Şerban Biro, Octavian Buşilă, Leonard Marian Dabija, Mihai Alberto Vochiţă.
„Suntem foarte mândri de prestația pe care au avut-o sportivii pregătiţi de noi, pe parcursul întregului turneu, nu doar la această finală şi îi felicităm, pentru rezultatele obținute, atât pe competitori, cât şi pe partenerii de la Fundația Motivation România, care ne-au sprijinit în acest demers”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Ene-Voiculescu.   
Proiectul Sitting Darts, cod 622630-EPP-1-2020-1-TR-SPO-SSCP, finanţat cu 47.425 EUR prin Programul Erasmus Plus, şi-a propus să vină în ajutorul persoanelor cu dizabilități motorii, care au mai puține oportunități de a se manifesta în plan social și sunt private de puterea vindecătoare a sportului. Acesta este implementat în perioada 01.01.2021-31.12.2021, în cadrul unui consorţiu din care fac parte patru organizaţii, al cărui lider este Turkish Bocce Bowling and Darts Federation - TBBDF (Turcia). Ceilalţi parteneri instituţionali sunt: Universitatea Ovidius din Constanţa (România), Association of Sports for All of Serbia (Republica Serbia) și Bosnian Representative Association for Valuable Opportunities - BRAVO (Bosnia şi Herţegovina).

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe