166 misiuni executate de pompierii militari constănțeni în weekend

11 luni în urmă 70

În perioada 27-28 mai, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au executat 166 misiuni, cele mai multe dintre ele –134, fiind pentru acordarea primului ajutor.

În perioada 27-28 mai, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 166 misiuni, cele mai multe dintre ele –134, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.

Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 13  incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale. 
În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a 3 accidente rutiere soldate cu 3 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, una  dintre ele fiind ulterior transportată la spital. 
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în  16 alte situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD ori salvare animale captive în medii ostile vieții.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe