Profesorii suspendă greva generală. Marius Nistor: Greva se va relua dacă Guvernul nu aplică ce și&a asumat

11 luni în urmă 278

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată, avertizează sindicatele din Educație.

Cadrele didactice suspendă greva generală declanșată în 22 mai, au anunțat sindicatele din educație. Condiția este ca Guvernul să adopte OUG care să prevadă că salariul de bază al profesorului debutant va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public, precum și ca prima tranșă din majorările salariile să fie de 50%, de la 1 ianuarie 2024.

„În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, avertizează sindicatele.
Marius Nistor a mai spus că greva va fi reluată la începutul anului școlar dacă Guvernul nu pune în aplicare ceea ce și-a asumat.
„S-a stabilit că trebuie să existe un mandat minimal de negociere. Noi am solicitat tuturor colegilor din țară să ne dea mandatul respectiv. A existat o consultare a tuturor membrilor de sindicat. Mandatul făcea referire la acea creștere de 25%, făcea referire la creșterea cu 400 lei brut pentru personalul nedidactic, la cei 1.500 de lei pentru personalul didactic de predare și personalul auxiliar, la cei 500 de lei pentru personalul nedidactic, sume anuale ce urmau să fie acordate până în anul 2027.
Mandat categoric ca reperul respectiv salariul debutantului cu studii superioare să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie să apară ca articol distinct într-un act normativ. Prima tranșă din ianuarie 2024 să apară tot ca articol distinct. A apărut un proiect de OUG în care punctele importante apăreau în preambulul ordonanței, am cerut imperativ să apară ca articole distincte în textul ordonanței în cauză. Azi dimineață s-au luat decizia de rigoare. În condițiile în care avem actul normativ, în condițiile în care tot ceea ce a fost stabilit prin mandat s-a îndeplinit, este clar că am ajuns la suspendarea acestei acțiuni de protest. Suspendare, nu încetare pentru că în situația înc are nu își vor pune în aplicare angajamentele asumate prin acest act normativ acțiunea de protest se poate redeclanșa”.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a spus la rândul său că dacă politicienii nu pun în aplicare ce și-au asumat va fi declanșată o nouă grevă:
„Obligatoriu trebuie să apară în corpul legii acest principiu 50% să fie majorare de la 1 ianuarie 2024, dacă acest lucru nu se respectă, atunci evident că această clasă politică sunt complet neserioși și și-au bătut joc de noi. Să ajungem la 1 septembrie să facem grila. Sunt convins că sunt în continuare oameni nemulțumiți. Încă sunt oameni care doresc continuarea grevei generale. Noi am primit un mandat pe care ni l-am îndeplinit. Mai departe, rămâne să vedem ce se întâmplă”.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe