Ciolacu: Aceste proteste sunt îndreptăţite; este o frustrare acumulată în timp

3 luni în urmă 18

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că protestele fermierilor şi transportatorilor "sunt îndreptăţite", considerând că este vorba despre o frustrare acumulată în timp.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că protestele fermierilor şi transportatorilor "sunt îndreptăţite", considerând că este vorba despre "o frustrare acumulată" în timp, care nu a ţinut neapărat de un guvern.

"În primul rând, am încercat să înţeleg de unde au pornit aceste proteste. Din punctul meu de vedere, ca prim-ministru, sunt îndreptăţite şi am să vă explic exact. Era evident, nu sunt lucruri care au trenat sau pe care le-am făcut eu în cele şase luni de mandat de prim-ministru, este o frustrare acumulată. A fost o pandemie, a fost criza energetică, a pornit războiul, a fost o afluenţă de marfă din Ucraina pe teritoriul României. A fost un preţ, pe emoţie, mare, pe urmă a scăzut preţul, inputurile pe care fermierii le-au cumpărat anul trecut le-au cumpărat foarte scump, ele ieftinindu-se în primăvară şi preţurile scăzând la produsele agricole. Deci, un factor cumulat de lucruri care nu au ţinut neapărat de un guvern, dar lucruri pe care trebuia să le sesizăm, ca şi guvernaţi", a spus Ciolacu la Antena 3 CNN.
El a adăugat că, la început, cerealele din Ucraina nu doar au tranzitat, ci au şi rămas în ţară.
"De şase luni de când sunt prim-ministru nicio boabă de grâu nu a rămas pe teritoriul României. Ştiţi foarte bine că avem un sistem de licenţiere. Am înţeles temerile că s-ar descărca pe teritoriul României când tranzitează, exclus aşa ceva. Toate camioanele se sigilează, acum se va veni şi cu sigiliul electronic. Sunt cântărite când intră în România, sunt cântărite când se descarcă în Portul Constanţa sau ies din România. Sistemul e foarte bine pus la punct. Mai mult, am găsit înţelegere şi la Comisie şi în Ucraina ca să nu mai importăm nici zahăr şi făină pe teritoriul României, unde lucrurile ne-ar fi dus în situaţia în care fabricile de zahăr şi de făină din România s-ar fi închis", a afirmat Ciolacu.
Premierul a mai apreciat că "sunt şi foarte multe poveşti", susţinând că abordarea trebuia să fie diferită la marii fermieri şi la micii fermieri.
"Abordarea trebuia să fie diferită de la marii fermieri, care şi-au putut permite eventualele pierderi de anul trecut, cumpărând imputurile scump şi vânzând marfa ieftin, a fost şi secetă în sudul României şi la micii fermieri. Trebuia o abordare total diferită şi facilităţi axate, în primul rând, la micii fermieri cu 300 - 500 ha, până la 1.000 de hectare", a explicat Marcel Ciolacu.
El a spus că aceeaşi situaţie a fost şi în cazul transportatorilor, între marile companii şi companiile de familie care au doar două camioane.
"Toate aceste lucruri trebuiau mai mult discutate. Ce îmi pare rău este faptul că s-a pornit ca un fel de război între agricultori şi transportatori şi Guvernul României sau autorităţi, în general. Încă nu s-a scandat nimic cu rea-credinţă. Poate acest dialog ar fi trebuit întâi început cu autorităţile şi pe urmă să vedem, dacă nu se găsesc soluţii sau există o opacitate din partea Guvernului, să se fi ajuns în zona extremă de încercare a blocării drumurilor. Pentru că, totuşi, am reuşit anul trecut să închidem România într-un echilibru macroeconomic. Orice grevă aduce şi prejudicii economice, aduce şi un disconfort populaţiei. Ar fi trebuit căutat un dialog întâi şi, dacă n-am fi găsit împreună soluţiile cum se pare că, până în acest moment, le-am găsit, atunci să fi recurs la astfel de lucruri", a mai spus Ciolacu.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe