Florin Cîţu: Întreaga mea activitate a stat sub semnul respectării legii

11 luni în urmă 37

Fostul premier Florin Cîţu, senator PNL, spune că întreaga sa activitate a stat sub semnul bunei credinţe şi respectării legii.

Fostul premier Florin Cîţu, senator PNL, spune că întreaga sa activitate a stat sub semnul bunei credinţe şi respectării legii.

"Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, precizez că întreaga mea activitate, indiferent de funcţiile şi demnităţile publice îndeplinite, a stat sub semnul bunei credinţe şi respectării legii, în slujba românilor. Am deplină încredere în actul de justiţie şi sunt convins că procedurile aflate în desfăşurare vor conduce la aflarea adevărului", a scris, joi seara, pe pagina sa de Facebook, Florin Cîţu.
Joi, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu privind achiziţionarea vaccinurilor anti-COVID.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe